Sângeriul macilor deasupra lanului de grâu

– Hopa, sus! Aud, ca prin vis, vocea bunicii, în timp ce mă aruncă pe umerii săi.

O ia repede ,,la picior’’, pentru a nu fi prinsă în flagrant delict. Cu râsete multe şi voie bună, pornim spre deal. Salutăm frumos, în stânga, în dreapta, căci aşa se cade.

– Ziua bună, ziua bună!

– Ţi-au venit copiii pe acasă? O întreabă vecina, cocoţată în căruţă. Ori ţi-au lăsat-o doar pe Măriuca  ?

– Au venit acasă. Păi ce, îşi mai lasă tinerii de acum copiii la bunici? Nu, că noi nu mai ştim să educăm copii. Este mult praf, la ţară, sunt animale, microbi, se îmbolnăvesc copiii…

Ieşim din sat, salutând  pe toţi cei care se îndreaptă, ca şi noi, spre câmp, să îngrijească pământul şi culturile. Începe să-mi spună o poveste, pe care nu o poate duce la bun sfârşit, fiindcă o întreb ,,câte în lună şi în soare’’, spune ea, şi, pentru că o ,,încui’’ –  nu ştie unde a ascuns Zâna cea bună bagheta magică – mă coboară din ,,foişor’’, îmi dă jos săndăluţele roşii, îşi ia papucii în mână, şi o pornim la drum, desculţe. Mi se imprimă pentru veşnicie senzaţia de atunci: ţărâna arde tălpile şi ţopăim de pe stângul, pe dreptul. Chicotim, bucuroase, suntem numai zâmbete. Am ajuns în lanul nostru de grâu. Cu ochii măriţi de uimire, privesc spre macii care împânzesc lanul. Ţinându-ne de mână, ne afundăm în verdele crud, trăgând cu nesaţ aerul care miroase, parcă… verde.

 Ne aruncăm pe jos, ne rostogolim în lanul de grâu. Aşezate pe spate, privim cerul. Soarele ne salută cu suliţe aprinse. Parcă suntem într-un tablou, în care două fete şi un lan de grâu presărat cu petale sângerii, opresc timpul. De-ar sta în loc… Ia o floare de mac şi îi desprinde petalele aprinse. Ne împodobim obrajii cu petale. Facem fâşii şi le aşezăm pe unghii. Alergăm cu mâinile întinse, aripi, printre flori. Suntem păsări. Ascultăm cântul celorlalte păsări şi încercăm să le ţinem isonul.

Dima Dmitriev paint

Ne retragem în covercă, să ne ostoim setea şi să îmbucăm un mic prânz, o turtiţă azmă cu puţină brânza. Cumpăna fântânii de la marginea lanului ne face cu ochiul, bunica îi trimite braţul în răcoarea pământului, de unde ne aduce apa rece şi curată ca roua. Soarele se pregăteşte să apună şi macii îşi iau rămas bun, adunându-şi petalele, cortine trase la final de scenă.

Faţa bunicii, arsă de soare, este atât de frumoasă! Ochii frumoşi şi ageri, pe care şi mama i-a moştenit, mă privesc mereu cu o căldură pe care o simt în toată fiinţa mea. Este zâna tuturor poveştilor mele.

Ajungem acasă seara, furişându-ne, pentru ca mama să nu o certe pe bunica fiindcă iarăşi m-a răpit.

– Eşti nebună, de legat, e fiică-ta supărată foc! ne întâmpină bunicul. Rochia Măriucăi este roşu cu verde, albul nu se mai cunoaşte. Picioarele îi sunt zgâriate şi faţa arsă de soare. Vezi, de aia nu ne lasă ei fata în vacanţe, că pe tine te apucă nebuniile şi te furişezi cu ea la câmp. Nu ştiu ce Dumnezeu faci , o zi luminată, la câmp, cu fata!

– Stai liniştit, că are maică-sa tot soiul de creme, pentru faţă, pentru zgârieturi. Numai la mine nu au cremele ei succes, nu au niciun efect asupra pielii mele, până şi ea se miră de asta… Nici fetii nu îi fac bine cremele alea, mai mult o irită, ştii ce a păţit ultima dată, când i s-a umflat toată faţa…

Apare mama, îi aruncă fulgere bunicii, mă somează:

– Rebecca, haide să-ţi fac baie, că uite în ce hal te-a adus bunica!

Am uitat să vă zic, bunica m-a botezat altfel decât părinţii mei, căci nu prea s-a obişnuit ea cu numele meu din certificat…

*

Au trecut nişte ani şi acum merg singură la bunica. Nu mai cer voie mamei. Au trecut nişte ani şi bunica, frumoasă cât toate zânele din poveştile copilăriei mele, nu s-a putut opune ridurilor, nu s-a putut opune timpului…

– Bunico, haide, să vezi ce ţi-am adus!

De pe măsuţă, un mac aprins o ademeneşte râzându-i de pe o cutie frumoasă, ,,Gerovital plant’’. O deschide, bucuroasă. Are încredere în mine, ştie că o cunosc foarte bine, aşa încât mă ascultă cu atenţie.

– Ştii tu că eu am moştenit de pe la tine, cred, tenul ăsta dificil. Nu-mi găseam nici o cremă care să mi se potrivească. Cele care prietenelor mele le făceau pielea ca mătasea, pe mine mă iritau, îmi dădeau tot felul de reacţii adverse. Am găsit însă ceva care, în sfârşit, mi se potriveşete. Produsele sunt de la ,,Farmec’’, sunt hipoalergenice, fără parabeni sau conservanţi. Ţi-am adus şi ţie, să vedem dacă reuşim să-ţi hidratăm tenul, să scapi de efectul de la ultimul tratament, şi rezolvăm poate cumva şi ridurile astea care ţi-au împânzit toată faţa şi se întind ca iedera… Ştii, au la bază uleiul organic din floare de mac, acesta are şi efect calmant şi de protecţie a pielii. Tu eşti frumoasă, bunico, nu are nimeni o bunică atât de frumoasă ca a mea!

Îi arăt, cu delicateţe, cum să utilizeze crema.

Peste vreo săptămână, sosesc şi părinţii mei. Aşteaptă al doilea copil, iar bunica deja caută un nume frumos, căruia să îi poată ea spune poveşti …

Mama, care este mai frumoasă de când a realizat că aşteptăm ca familia să se extindă, a prins parcă o aură care i s-a identificat cu chipul frumos. Are ochii bunicii, privirea sa, iar tenul îi este ca mătasea. E adevărat, ea a apelat cu mult timp în urmă la gama Gerovital. Şi o poate face în continuare, căci produsul are constituenţi naturali.

–  Ce mai faci, mami? Sunteţi sănătoşi, că nu am mai vorbit de ceva vreme?, o întreabă pe bunica.

– Suntem bine…

– Nu ştiu cât de bine te simţi, dar arăţi super! Ai faţa luminoasă, parcă ai mai întinerit de când nu te-am văzut!

– Da? Avea dreptate fata, mi-a adus ea o minunăţie de cremă, am crezut că mi se pare doar mie că am mai întinerit…

–  Ştii, am fost la ecograf, vei avea un nepoţel…

Iată, o mare încurcătură, pentru bunica, fiindcă ea iubeşte fetiţele, eu şi mama ştim foarte bine asta… Ce să facă ea cu un nepot, căci nu se pricepe la maşini şi nu-i vorbă, nici nume nu-i prea vin în minte… Ce să se facă ea, cu un nepot? Va avea oare voie măcar să bată împreună băltoacele ivite în drum după ploile repezi de vară?

Vedem că este cam ,,încurcată’’…

– Ştii, mă gândeam, dacă vei dori, ai putea să îl duci şi pe el în lanul de grâu , atunci când se aprind macii…, completează mama, atenuând temerile bunicii.

O lacrimă dă să o ia la vale pe chipul bunicii. Înghite în sec. Este primăvară, florile izbucnesc, mai multe cu fiecare zi care trece. La fereastra casei este caisul, a cărei frumuseţe nu are seamăn, căci toată coroana s-a umplut de alb nebun…

Priveşte spre mama mea, fiica ei, cuprinzând-o într-o mare de iubire. O văd pe mama , întorcându-i, cu drag, privirea. Privesc pe fereastră,  mă uit de la una, la cealaltă, şi mă gândesc la floarea de cais. Nu cred că există sub soare frumuseţi mai mari decât ele.

Care să fie secretul frumuseţii? De unde vine atâta frumuseţe? Să vină din multă, multă dragoste, care se simte între ele? Să vină din sentimentul matern, de ocrotire? Să fie doar transmisă genetic, sau rezultatul unei îngrijiri asidue? Da, poate fi toate acestea. Şi, sunt convinsă că, nu mai puţin, de la floarea de cais şi sângeriul macilor deasupra lanului de grâu.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016!