Acasă

În satul meu, casele sunt construite în stil ,,vagon’’, cel puţin aşa se spune pe la noi. Asta înseamnă că locuinţa se întinde de la intrarea în curte până în spate, în lungimea acesteia. De regulă, se începe cu ,,odaia de la drum’’, care este cea mai puţin locuită cameră, se continuă cu încă una sau două, după posibilităţi, tot ,,camere bune’’, adică în care nu prea se intră mai des decât pentru a mai scutura covoarele şi a şterge praful. Urmează camera de locuit propriu-zisă, aceea care este dormitor, bucătărie, baie şi sufragerie. În cele mai multe gospodării, camerele ,,bune’’ se construiesc pe o parte a curţii, iar de cealaltă parte, camera multifuncţională, alături de un ,,şofru’’ şi magazia pentru cereale. Dacă proprietarul creşte animale, lângă cameră se află şi alte acareturi specifice, ,,coşere’’, sau o vatră, care poate fi şi bucătărie de vară, în care se găseşte ţestul pentru pâine.

Aşa arăta şi locuinţa mea de după căsătorie. Nu aveam prea multe opţiuni în materie de amenajare.

*

Fiind un sat în care populaţia vârstnică este preponderentă, în care majoritatea tinerilor şi-au început viaţa în oraş sau în străinătate, sunt convinsă că noţiuni ca ,,amenajări interioare”, alături de multe altele, sunt necunoscute. Căci în aceste case, timpul a stat pe loc, şi cred că vom găsi aceleaşi covoare, dăruite zestre la nuntă, ca şi mobilierul, sau lucruri adunate în timp, până la vremea la care oamenii nu au simţit nevoia de a moderniza, având ce le era , după părerea lor, suficient traiului lor modest.

*

După vreo zece ani abia, într-o vară toridă, chiar în luna iulie era, fără vreun proiect tehnic, fără posibilităţi financiare excepţionale sau o deschidere prea largă către modern, am adăugat – alături de cel două camere de ,,la drum’’ şi un mic ho l- ceea ce am crezut noi că va putea să ne ofere condiţii decente de locuit. A rezultat astfel o casă nu prea mare, dar cu utilităţile şi confortul pe care atunci le-am gândit ca fiindu-ne suficiente.

În ultima vreme, pe ici, pe colo, în sat, au început să se ivească mici căsuţe moderne şi cochete: tinerii plecaţi ,,afară’’ au început să îşi adune economiile şi să-şi construiască în sat case aşa cum au visat şi pentru care au plecat în lume.

Sursa:justinetaylor.tumblr.com

Am încercat şi noi să mai schimbăm câte ceva însă, înafară de o îmbrăcăminte interioară cu rigips, mari modernizări nu am prea reuşit. Totuşi, locuinţa mea parcă imploră o schimbare. Eu am nevoie de o schimbare, alături de ea, căci mi se pare nu doar că ea nu mă mai reprezintă, pare că nu mai comunicăm atât de bine ca altădată. Nu mai aştept cu nerăbdare să ajung acasă. Nu mă mai simt aşa de bine când mă odihnesc pe canapeaua învechită, privind covorul prea mare, prea greoi pentru a-l putea întreţine aşa cum ar merita. Parcă nu mai deschid cu plăcere uşa prietenilor sosiţi în vizită, îmi dau seama că şi ei observă că locuinţa mea nu mai este atât de primitoare ca altădată. Gust în materie nu prea am, degeaba aş merge într-un magazin, să caut câte ceva , am nevoie de mai mult de atât. Am nevoie de cineva care să mă sprijine pentru a-mi regăsi confortul. Căutând, am descoperit Diego, un influent participant pe piaţa produselor pentru amenajări interioare. Mă bucur să aflu că pot fi sprijinită, prin serviciile complementare pe care le oferă, servicii complexe de design, să îmi schimb fiecare încăpere a casei în ceea ce îmi doresc. Cu invitaţia la o cafea bună, un vrăjitor de stil mă sprijină în asortarea produselor potrivit dorinţelor mele. Mă vor ajuta şi cu transportul la domiciliu. Aflu cu încântare că surfilarea este cadou, au o ofertă de 300 de perdele cu tivire gratuită! Nu mă las eu până ce nu mă înscriu în clubul Diego, sunt reduceri de până la 50% şi am şi card de fidelitate.

Le voi solicita sprijinul, negreşit!

În sufragerie unde, în timpul iernii, ghivecele cu flori sunt aliniate atât pe pervazul luminos, cât şi pe jos, o mare porţiune a parchetului arată foarte rău, din cauza apei scurse din ghivece. Căci, cu toată strădania mea, aproape de fiecare dată când ud florile, apa se scurge fără milă, fără remuşcări, pe ceea ce, cândva, a fost obiectul admiraţiei celor ce ne călcau pragul casei. Acum nici nu-l mai pot privi. În locul pe care se află mobila – o bibliotecă ,,Luxor’’, foarte apreciată la vremea ei – din cauza greutăţii acesteia, parchetul este lăsat, parcă ar fi rictusul unui plâns înăbuşit. Parcă nici culoarea, un fost albastru, nu mai este ceea ce ar trebui. Mi-ar plăcea mult o pardoseală rezistentă la apă, care să poată duce cu stoicism lupta cu pârâiaşele ce curg dinspre flori.
Aş înlocui bătrânul covor albastru, obosit de paşii nenumăraţi şi agresivitatea periilor, cu un „Soft Bordeaux”, care să confere forţă şi să ofere camerei o atmosferă plină de energie.  Iar perdeaua, a cărei culoare nu mai spune nimic, năucită de atâta soare care a ars-o de a lungul anilor, aş schimba-o cu o „Organza arsă cu flori de mac”. Aş tapeta apoi dormitorul, cu un tapet clasic, o nuanţă caldă, cafenie, iar in locul mochetei vechi, aş aşeza una „Apollo bej”, asortată. Cel mai mult însă mi-ar plăcea o mochetă cu model pentru camera fiicei mele, are mare nevoie de o schimbare camera sa, căci o aşteaptă un an greu, căruia va trebui să-i facă faţă, şi cred că i-ar prinde bine o schimbare, un tapet vesel, care să o învioreze. Important mi se pare şi holul, care este cartea de vizită a locuinţei: în formă de ,,L’’, trece măreţ prin faţa tuturor încăperilor locuinţei: salută bucătăria şi baia, trece de uşa sufrageriei spre a ajunge către dormitoare, înclinându-se respectuos la uşa fiicei, cu fereastra cea mai luminoasă. Pentru el, aş fi bucuroasă dacă aş reuşi să-i aduc în dar perdele, cu galerii frumoase cu inele şi o traversă. Dacă aş reuşi să găsesc şi un covor pentru baie, aş fi mulţumită…

Găsesc la Diego toate lucrurile frumoase pe care le-aş dărui casei mele. Ştiu că  şi ea mă va răsplăti, oferindu-mi liniştea pe care o caut atunci când ajung în locul în care mă simt „eu”: acasă.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016!