Un aspirator de… proporții

Există felurite opinii despre proporţiile activităţilor din cursul vieţii unui om, gen ,,atât la sută din timpul vieţii, doarme’’ sau ,,atât la sută, studiază’’. Nu am aflat de vreun studiu despre ,,cât la sută’’ din timpul vieţii deretică, face curăţenie. Cred că un asemenea studiu ar avea un rezultat uimitor, căci o prea mare parte din viaţă o petrecem dereticând… Cel puţin aşa mi se întâmplă mie, fără a avea pretenţia că împing către limite maxime această activitate.

*

Zilele sunt însorite şi miroase tot mai mult a primăvară. Începe natura să prindă viaţă şi, odată cu ea, parcă ne dezmorţim şi noi din hibernarea de peste iarnă. Intru pe poartă, mă îndrept cu mare grabă spre uşa locuinţei. Ceilalţi membri ai familiei mă întâmpină la intrare trăgându-mă care, de pantalon, care, de haină sau de geantă. Se plictisesc în lipsa noastră şi sunt tare entuziaşti atunci când ajungem acasă, eu sau soţul.

Escortată de peste tot, plus ,,antemergător’’- căci sunt în număr de cinci acum, micii noştri prieteni – avansez pe gresia din hol cu atenţia sporită, pentru a nu păşi pe vreo ,,surpriză’’. De această dată, gresia pare sigură, se poate păşi cu încredere. Papucel, seniorul trupei, care precede alaiul, ajunge primul lângă canapeaua din bucătărie şi, până să rostesc cu autoritate ,,nu-i voie!’’, deja ridică piciorul stâng, pentru tradiţionala ,,marcare a teritoriului’’, iar acţiunea este efectuată în toată splendoarea sa. 

pap

Iau mopul, ca de fiecare dată, rezolv problema şi, cu cel mai prospăt membru – a cărui moaşă am avut onoarea să fiu în ajun de Crăciun – agăţat de picior, încerc să deschid frigiderul. Bubu, cel de al treilea mascul, care este ,,fan’’ tatăl său, ridică şi el dreptul de această dată (fiindcă i ,,se lasă’’ pe dreapta, frigiderul), încercând să-şi marcheze, cum altfel, şi el, propriul teritoriu… Doar că am fost prevăzătoare şi am lansat la timp comanda încât, spăşit, cu privirea în jos – o fi de ruşine, de umilinţă, nu aş putea spune – îşi recunoaşte înfrângerea.

Este frumos afară, îi înşel şi reuşesc să îi las în curte. Desigur, Bella ramâne cu mine în casă, ea este ,,cucoana’’ familiei şi ataşată de mine mai mult decât de oricare alt membru. Ea nu se murdăreşte, nici nu murdăreşte, dar lasă păr mai mult decât toţi ceilalţi la un loc.

M-aş odihni puţin, dar nu o pot face până ce nu deschid ferestrele, să las razele soarelui să mângâie florile din ghivece, înviorându-le. Devin vizibile firele de păr de pe covor, praful de pe mobilă, dar şi nişte firimituri de pâine, împrăştite pe canapea. Nu mai avem aspirator de ceva vreme, s-au stricat pe rând şi nu am reuşit să achiziţionăm altul, aşa că iau mătura şi, după ce strâng ceea ce se poate cu ajutorul ei, trec la partea care-mi displace total, dar nu am altă soluţie: cu un vas cu apă şi o perie alături, iau, rând pe rând, canapeaua, apoi în ,,patru labe’’, covorul, de pe care adun ghemotoace de fire de păr. Constat că deja covorul trebuie spălat din nou căci, deşi l-am înlocuit săptămâna trecută, parcă din nou se cere… De câteva zile mă tot întrebam de ce genunchii îmi sunt negri, azi am avut şi revelaţia: desigur, din cauza periajului de covor.

Tunete se aud dinspre uşă şi o deschid. Năvăleşte Tasha, în urma căreia fiu-su, Fram, care se împiedică, rostogolindu-se peste pisicul negru, prietenul lui cel mai bun. Cu toţii dau buzna în sufragerie. Tentative, unele mai reuşite, altele întrerupte pe la mijloc, de marcare (a câta oară?) a teritoriului (că, de, nu mai era acelaşi, miroase a curat şi asta nu dă bine unui mascul ce se respectă). Iau mopul, curăţ… Ieşim în curte la păsări, să controlăm cuibarele. Zece ouă calde ne bucură privirea. Le aşez pe masa din bucătărie înainte de a le pune în frigider.

Merg în biroul din hol, la calculator. Mă aşez, când simt ceva lipicios pe pIMG_20151113_152408 (2)apuc. Mirosul care urmează mă convinge!… Iau şerveţele, iau mopul… Trec în sufragerie, intrigată de liniştea nefirească ce se aşternuse de o vreme: pe covor, împrăştiate peste tot, coji marunţite de ou… Iau mătura, iau peria… Apare Tasha, purtând victorioasă un ou în gură. Sunt câteva zile de când ea, fata cea mai deşteaptă şi ageră a casei, a descoperit că se poate urca pe canapea şi, doar cu o mică extensie, poate apuca în dinţi unul dintre ouăle aflate pe masă.

S-a dus pe apa sâmbetei bruma de inspiraţie… Mai scrie tu articole de top, să vedem dacă-ţi mai iese…

Mă îndrept iarăşi către calculator şi următorul pas îmi aduce o alunecare în urma căreia, cât ai clipi, mă poziţionez pe jos, pe spate, într-o poziţie care ar fi haioasă, dacă nu ar fi atât de dureroasă… Acum, mi s-au mai înnegrit şi ale părţi ale corpului, nu doar genunchii… În jurul meu, o mulţime de nuci se rostogolesc: amicii mei le extrăseseră dintr-o pungă şi le împrăştiaseră peste tot. Ce se mai aude? Doar nu avem şoarece în casă? Pe covorul din sufragerie, fiecare aflându-se în posesia câte unei nuci, se serveşte o masă copioasă, în acelaşi timp dietetică, sănătoasă… Să mai descriu câte coji se aflau pe covorul meu, proaspăt spălat, inutil? Iau mătura, strâng, şi mă gândesc la proporţiile vieţii mele.

10645049_752445574818392_8764219652270429279_n

*

Mă las încet pe canapea, aprind televizorul, să mai aflu ultimele ştiri.

Confuză, mintea îmi umblă să realizeze nu ştiu ce studiu… A, da, proporţii…

Parcă plutesc. Am nevoie de cineva, de ceva, care să mă ajute! Navighez  online, instinctiv caut un magazin online de aspiratoare. Nu am resurse dar, cu speranţa că se vor găsi, continui să-mi caut aspirator. Unul clasic mi-aş dori, nu foarte mare, cu cât mai multe perii, cu un volum de vreo 15 litri, dacă aş găsi fără sac… Dacă ar avea şi un preţ accesibil, ce bine ar fi! Iată, găsesc chiar oferte la aspiratoare, se pare că am şanse să aflu ceea ce-mi doresc mult şi îmi este atât de necesar. Cred că l-am găsit! Îndeplinind toate pretenţiile mele, la un preţ ce pare accesibil: un Rohnson Aquatech R144. Tare mult mi-ar plăcea unul portocaliu!

rohnson-280x300

Este 8 martie. În spatele unui imens buchet de flori, alături de cele două braţe care mă cuprind, se află o cutie frumos învelită. O desfac, nerăbdătoare: minunatul meu vis, împlinit! Înainte de a definitiva operaţiunea: ,,o fi portocaliu?”. Replica: ,,muieţi-posmagii?’’.

Pornesc la acţiune. Cel mai tare mă bucură cele cinci perii de curăţare: atât cele pentru aspirare umedă, cât şi cele pentru aspirare uscată. Deosebit de utilă îmi este şi peria rotundă, căci sunt multe ghivecele cu flori, între care pânzele de păianjen au scăpat adesea nederanjate…Nu mai puţin mă bucur de aceea în formă de T şi de dispozitivul pentru colţuri. Aspiratorul ăsta a fost creat pentru mine, casa şi familia mea! Nu-mi vine să îl mai las din mână! Mda, să recunoaştem, există şi unii protestatari, deja s-au ascuns pe ici, pe colo, aproape toţi. Doar Bella latră către el, oţârâtă toată…

Ce frumoasă este viaţa! Mă gândesc deja la o altă planificare a timpului meu. Voi avea mai mult timp pentru grădina de legume, pentru flori, chiar pot să-mi aştern gândurile mult mai des decât reuşeam înainte, în mare fugă, şi prea obosită pentru a mai avea vreo plăcere de o face…logo_marketonline_mic1

Este puternic, aspiratorul meu, are puterea necesară pentru a schimba proporțiile vieţii mele…

*

Somnul mă cuprinsese, fără să îmi dau seama…Mă trezesc, buimacă. Ce vis fascinant am avut!

Tunete se aud dinspre uşă şi o deschid. Năvălesc, toţi. Pornesc spre ghivecele cu flori, frumos orânduite pe hol. Sunt cele mai bune ascunzişuri ale lor pentru felurite rezerve, pentru zile ,,negre’’. Rând pe rând, se ivesc bucăţele de carne, pâine, biscuiţi, ceva ,,fromage’’… Din nou, casa este un dezastru… Iau mătura, iau mopul… Se iscă un mic scandal. Miza: o delicatesă, un oscior extras din ghiveciul cu feriga. Este unul singur, iar aspiranţii sunt cinci…

Resemnată, îmi adun –  pentru a câta oară, azi? – inventarul specific şi o iau de la capăt…

La mulţi ani, femeie!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2016!

Acest articol a fost publicat în Spring SuperBlog 2016. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Un aspirator de… proporții

  1. Aliosa zice:

    La Multi Ani de 8 Martie ! 🙂

    Aliosa.

    Apreciat de 1 persoană

  2. ecaleopi zice:

    Mulţumesc mult!

    Apreciază

  3. cafeauata zice:

    Vai ce-mi place la tine! Dincolo de mop, şters, curăţat şi restul, câtă bucurie…
    Cola noastră a murat covorul, de ne-a fost jenă când l-am dat la curăţat. Şi în pat a făcut de cîteva ori, dar tot o iubim! Dacă ar fi fost să avem o casă şi o curte micuţă, gaşcă de gaşcă am fi avut şi noi.
    Cred că voi veni des în vizită, dacă mă primesc ai tăi.

    Apreciat de 1 persoană

  4. ecaleopi zice:

    Membrii familiei, despre care am povestit, numele, totul reprezintă realitate, nu imaginaţie! De la oăle furate de pe masă, pâna la nuci! Desigur, şi lipsa aspiratorului…
    Suntem acasă!

    Apreciază

  5. Cooperativa „Munca în zadar” la tine! hahaha
    Dragut! Succes!

    Apreciat de 1 persoană

  6. Pingback: SuperBlog | Proba 1. Primăvara începe cu MarketOnline și Rohnson!

  7. Pingback: Final de Spring SuperBlog 2016 | ecaleopi

Lasă un comentariu