Divorțul

Demult nu cred să mai fi fost asemenea arșiță în aproape septembrie.

Mă uit la ea și mă minunez, a câta oară, de cât este de frumoasă! Are pielea albă, părul negru, ,,ca abanosul” (nici nu știu cum naiba este abanosul ăsta, dar așa este comparația veche, ,,din popor”…).

Poartă o rochie cu volane la mâneci, alb. Cu ciclame. Tot ciclame a avut și frezia prinsă în păr atunci, la nunta lor, când le-am așezat pe creștete cununiile. Îi și spun cât este de frumoasă iar ea, mândră, sfidătoare, îmi arată că știe deja! O întreb ,,ce-a fost asta” și, la fel de sfidătoare, îmi zâmbește, ghiduș, mă provoacă să ghicesc eu, ce a fost.

Ea, în față, albă, frumoasă și mândră. Noi, în urmă. Ne bate soarele drept în moalele capului.  De pe o parte și alta a străzii oameni ne privesc, muți, mirați, contrariați.

Ce a fost asta? Cu toții se întreabă, și eu, la fel. După îndelungi căutări, aflu răspunsul pe care, cred, ea mi-l transmite: ,,divorțul!”

Mai este puțin, doar, și ajungem la finalul drumului. Acolo de unde cale de întoarcere nu mai este.

Demult nu cred să mai fi fost asemenea arșiță în aproape septembrie!

Acest articol a fost publicat în Diverse. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Divorțul

  1. uf… da, chiar e arşită şi printre rânduri.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s