Arhive pe autori: ecaleopi

Îi țiuie urechile, nici ea nu știe de ce…  De mai mult timp îi țiuie, nu de acuma… În jur, toată lumea este veselă. Este gălăgie și multă, multă bucurie, peste tot, în jurul ei! Este forfotă mare, sunt oameni … Continuă lectura →

Am cunoscut-o la unul dintre evenimentele organizate de către vecinii mei, în urmă cu vreo douăzeci de ani. Atunci, fetița blondă, cu ochi albaștri, ce părea mai degrabă o păpușă, decât un copil, m-a luat de mână și m-a dus … Continuă lectura →

O ispită nu-mi dă pace. Încerc să o alung, ea insistă!                O fi de bun augur sau nu?                Mai bine să caut răspunsul!                De aceea m-am înscris, din nou, în competiția SuperBlog 2022!

          Simțise ea ceva, că brigadierul acela înalt, arătos, îi pusese „gând rău’’.           Dar nu punea la inimă, că el era un bărbat bătrân iar ei, care abia împlinea șaptesprezece la … Continuă lectura →

                Autobuzul ,,deșălat” trosnește din toate încheieturile, atunci când pornește la drum. Călători sunt destui, cât să îl apese, ca o cocoașă grea, încât nu pot fi niciodată prea siguri că îi va duce la destinație. Sau la destinații, fiindcă … Continuă lectura →

Dintre toți cei care se adunau în casa aceea, aproape părăsită și uitată de Dumnezeu, dintre toți membri familiei ea,  Dona, se atașase mult de Trubadur. Nu știa nici ea prea bine de ce. Să o fi atras alura, de … Continuă lectura →

Gerul crunt a pătruns-o și nu este sigură dacă va mai rezista până când soarele, cu razele lui, îi va oferi căldura. Căldura va fi palidă mai întâi apoi, din ce în ce mai puternică, așa încât ea să poată … Continuă lectura →

                Nu observaserăm, niciuna, faptul că Țica avea abdomenul cam umflat. Era o femeie înaltă, uscățivă, săracă și harnică. Venea, vreme de iarnă, dis-de-noapte,  spărgea lemnele și aprindea focul în cele două sobe de teracotă. Vara o vedeam mai rar. … Continuă lectura →

– Ro, îți amintești unde eram acum fix un an, și ce făceam, noi, două, acum fix un an? Habar n-aveam de vreun răspuns, de fiecare dată când îmi adresa ,,întrebarea imposibilă”, cum ajunsesem să o numesc. Verișoara mea avea … Continuă lectura →

Demult nu cred să mai fi fost asemenea arșiță în aproape septembrie. Mă uit la ea și mă minunez, a câta oară, de cât este de frumoasă! Are pielea albă, părul negru, ,,ca abanosul” (nici nu știu cum naiba este … Continuă lectura →