Doamne de poveste de la țară (15)- Mira (prețul)

                Autobuzul ,,deșălat” trosnește din toate încheieturile, atunci când pornește la drum. Călători sunt destui, cât să îl apese, ca o cocoașă grea, încât nu pot fi niciodată prea siguri că îi va duce la destinație. Sau la destinații, fiindcă pe traseu se mai află vreo două sate.

            Ea nu are bagaje atât de voluminoase, așa cum au majoritatea călătorilor, și le instalează pe intervalul dintre cele două rânduri de scaune, să îngreuneze circulația! Ea, Mira, are doar o gentuță, agățată pe umăr, și ochi verzi cu cearcăne adânci. Găsește loc la fereastră și, când lumina soarelui îi inundă prin geamul zgâriat, culoarea ochilor capătă nuanțe albăstrii.

            Privește în gol câmpul uscat de secetă. Din loc în loc, covorul arid este întrerupt de fâșii de verdeață fiindcă grâul, deși însetat, își cere dreptul la viață și ,,se descurcă” , așa cum poate, cu stropii de rouă. Din loc în loc sunt fâșii negre, acolo unde au ieșit biruitoare tractoarele din încleștarea cu încăpățânarea pământului și au reușit să pregătească terenul pentru ca mici semințe să își poată duce lupta pentru viață.

            Din difuzoare se împrăștie muzică, întreruptă de știri despre război, despre oameni dezrădăcinați și case distruse și pustiite.

            Din nou, a sunat-o un potențial cumpărător.

            Din nou, trebuie să spună ,,prețul”.

            În nici cinci minute de mers de la stația de autobuz, ajunge la destinație. Lângă portița dădrăpănată, omul o așteaptă. Împinge portița cu o forță la care nu te-ai aștepta din partea unei femei micuțe, plăpânde. Urcă poteca pe care pașii o cunosc fără a mai avea nevoie de a fi îndrumați de privire. Deschide lacătele și îl poftește pe om să viziteze casa.

            Mira se așază pe un scăunel fiindcă, deși nu pare să aibă motiv, se simte vlăguită. Verdele ochilor este, acum, întunecat. Cu verdele acesta și cu ochii minții aude vocea mamei. Țipă, în camera de la drum, din cauza loviturilor pe care le primește. După un timp, bufniturile pare că încetează, nu se mai aud. Mama iese apoi și, din ochii albaștri, din care ea, Mira, se așteaptă să curgă șiroaie de lacrimi, ies raze de soare, îndreptate către ea. O  prinde de mână și ies în curte. Mama o așază în leagănul dintre vișinari:

– Hai, să te dau huța! Până sus, sus, la cer!

Tatăl, ieșit în urma lor, le privește, râzând. Cu un râs care nu arată bucurie, sadic și hidos.

Mira știe. Știe că, deseori, ,,bărbatul trebuie să-și mai bată nevasta, să nu și-o ia în cap!”. Iar tatăl său este un fidel reprezentant al celor ce și-au însușit principiul…

            Și Auraș știe. Mai mare decât Mira cu cinci ani, fratele o zbughește pe ușă, coboară poteca și iese, trântind cu furie ușa în urma sa. Părea că așa se născuse, cu furie, așa cum a și trăit. Atât cât a făcut-o. Se întorcea acasă tocmai seara, târziu, nimeni nu știa pe unde umblă, cum se hrănește sau pe unde se joacă.

– Camerele ar fi destul de mari, spațioase, luminoase! Doar că este mult de investit aicea, fiindcă pereții, chiar dacă sunt din cărămidă arsă, nu sunt îngrijiți, încărcați și nici tencuiți!

– Da, pereții nu sunt îngrijiți, îi răspunde…

Ei vizitează, în continuare. A venit și o femeie, zice că-i nevastă-sa. Ei vizitează și comentează. Mira se înalță în leagănul dintre vișinari, până sus, la cer!

După ce tatăl murise, mama a trebuit să plece din casă, fiindcă Auraș, cu toată furia acumulată în suflet, nu a știut ce altceva să facă, și a revărsat-o tot asupra mamei. Și Mira plecase, dar ea a încercat să închidă furia în camera de la drum. Cu multe lacăte o zăvorâse! S-a mai întors doar de câteva ori: atunci când a trebuit să-ți ia rămas bun de la mama, care a tras obloanele peste ochii aceia atât de albaștri. Și încă de câteva ori, când a pregătit casa, pentru a-l putea adăposti pe Auraș, întors de pe meleaguri străine, să-și poată afla sfârșitul. Îl îngrijise cu tot ce a putut.

            Nevasta îl cicălește pe bărbat, nu se hotărăsc dacă le place casa, ori nu!

            Ea privește, din balansul leagănului, grădina, și caișii, și prunii, și casa, când leagănul  este jos; cerul, și ochii mamei, când leagănul o aruncă în sus.

Mai are de împlinit vreo două pomeni, pentru Auraș, pentru a ajunge și el alături de ceilalți. Casa se va prăbuși, ca multe altele din sat, și trebuie vândută. Iar ea, acuma, trebuie să spună un preț. Și nu știe care ar putea fi acesta!

O trec fiori, oprește zborul.

Cei doi au terminat vizita.

– Este cam scump, să știți! Cu banii ăștia, luăm o casă mai bună, mai aranjată, poate și cu etaj, cu ceva utilități…Și curtea este prea mare,  o să fie destul de mult impozit de plătit… Poate vă mai gândiți, să mai lăsați ceva la preț!

Zăvorăște lacătele. Încuie portița. În drum, o oprește vecinul de la vale:

– Mira, vrei să vinzi? Spune-mi și mie un preț, că ar vrea și soră-mea să cumpere, să se mute aici, lângă mine! Și, are destui bani, cât ceri, atâta îți dă!

Îi spune, și lui, prețul.

Pleacă spre stația de unde ia autobuzul care o va duce la casa ei. În micul orășel, are o căsuță drăguță, cochetă, unde o așteaptă soțul care nu, el nu știa că bărbatul trebuie să-și mai bată nevasta, să nu și-o ia în cap!”.  El o ascultă, o privește în ochii, acum, verde-crunt. Știe că Mirei îi vine greu să accepte înstrăinarea casei, cu toată durerea pe care o adunase acolo, dar și cu toată copilăria ei. Știe că din această cauză nu poate vinde.

– Ai hotărât prețul? 

– Da, am hotărât!

*

Autobuzul ,,deșălat” trosnește din toate încheieturile. La fereastră, Mira se gândește la un preț: Ce preț să stabilească? Al copilăriei, al vieții sau al uitării?

Acest articol a fost publicat în Diverse. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Doamne de poveste de la țară (15)- Mira (prețul)

  1. Ana G. zice:

    Ooof, cred că e tare dureroasă înstrăinarea casei părintești, măcar și numai pentru amintirea ochilor albaștri care aruncau soare.

    Apreciază

  2. ♥️ de rupt inima in diua, dar atat de frumos!
    ♥️

    Apreciază

  3. Dureros dar foarte frumos!

    Apreciază

  4. S. zice:

    Dolce serata ❤

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s