Poveste de Crăciun

                Nu observaserăm, niciuna, faptul că Țica avea abdomenul cam umflat. Era o femeie înaltă, uscățivă, săracă și harnică. Venea, vreme de iarnă, dis-de-noapte,  spărgea lemnele și aprindea focul în cele două sobe de teracotă. Vara o vedeam mai rar.

– Doamnă, mi-e rușine să-ți spun ceva… nu mai pot veni mâine, că nu mi-e prea bine…

– De ce nu ți-e bine, ai răcit? Nu-i nimica, rămâi acasă până te înzdrăvenești! Ar fi bine să mergi la dispensar, să te consulte doctorița, că ești cam palidă, nu arăți bine.

Lasă capul în jos și rostește, abia șoptit:

– Da, dar nu vreau să spun acolo că am născut… Că nu vreau să o păstrez….

– Cum, ai născut?! Când, unde?

– Ast noapte, acasă… O fetiță, și e slabă, ca vai de lume, și vânătă la față. Nici nu țipă, doar scâncește, așa. Mă gândesc că o fi murit, și atuncea scap și de rușine. Că, la anii ăștia, cu băieții mari, mai mare mi-e rușinea….

– Du-te, repede! Dacă a murit, îngroap-o și tu prin grădină, pe undeva, și nu mai spune la nimeni! Și, chiar dacă trăiește, nu o alăpta, las-o, să se ducă…

Așa a îndemnat-o ,,doamna”, pe atunci șefa mea.

Fac ochii mari și amuțesc. După ce iese, reușesc să-mi desprind picioarele care parcă se înfipseseră în podea, o ajung din urmă:

– Să nu faci vreo prostie! Spală fetița, învelește-o, și mergi și anunță la dispensar, dacă nu vrei să fac eu asta, și atunci te va lua miliția!

*

Pe drumul prăfuit, o familie, ea, el și un boț de copil, într-un cărucior, trec adesea. Ea, subțirică, cu picioarele desculțe și arse de soare. El, înalt, brunet, cu pas mare și rar. Boțul, dând din mânuțe în căruciorul din lemn, vechi, hodorogit și uscat de soare. Doar  mânuțele i se văd prin aer, agitându-se, în timp ce clinchete de râs răzbat dinspre căruciorul ponosit. Părinții au privirea ațintită spre copil, a cărui veselie este molipsitoare. Nu îi vezi pe drum decât pe toți trei, alături. Din când în când, ochii negri tăciune ai bărbatului cu pantaloni prăfuiți și piele smeadă caută ochii verzi ai Lizetei care știu, parcă, exact momentul în care să se afunde în negrul ochilor lui. Amândoi își îndreaptă apoi privirea plină de iubire către micuța din cărucior. Azi căpătaseră și haine, și mâncare, erau bucuroși. Ba, chiar, un nene în vârstă îi rugase să treacă pe la el din când în când, să îl ajute cu munca prin gospodărie.

Lumea spune că, deh, sunt cam ,,săraci cu duhul, sărmanii”…

De multă vreme nu i-am mai văzut. Merg  să îi caut, să aflu de ce au nevoie, să încerc să îi ajut cu ceva. Apuc pe răscrucea dintre ulițele înghețate și, după câțiva pași numai, pe partea dreaptă, cu sârg ascunsă între două case maiestuoase cu etaj ajung, dintr-o curte mică, într-o căsuță pe măsură. Mă aplec și intru direct într-o odăiță. Mică, încălzită, cu pământul de pe jos curat și dereticat. Din căruțul atât de bine știut, două bobițe de smarald mă privesc întrebătoare, în timp ce mânuțele dolofane se ridică înspre mine. Bărbatul așază la gura sobei un snop de coceni, pregătiți pentru foc, în timp ce Lizeta amestecă de zor într- un ceaun.

Nu știu ce vorbe să le spun, nu știu ce gesturi să fac. Nu- mi pot dezlipi privirea de pe fețele lor, atunci când se privesc. Ochii lui negri caută aprobare în ochii verzi care se scaldă în ochii lui și apoi, toate privirile se întorc către micuță. Micuța râde și râsul ei seamănă cu râsul Lizetei. Nu au nevoie de nimica, îmi zic. Au ,,de toate”. Așezată pe canapeaua încropită dintr-un balot de paie, acoperit cu o cuvertură înflorată, privesc în jur la patul îngust, cu salteaua și ea, din paie. Din cuptorul sobei cu plită, Lizeta scoate o bucată mare de dovleac, leșinat de dogoarea în care fusese ținut de cine știe când. Apoi, pe un cârpător așezat în mijlocul mesei, răstoarnă mămăliga alături de o tigaie cu ulei, la fel de încins. Cu arătătorul drept, fără a se teme că se arde, aruncă tuturiga la locul său, de unde luase tuciul cu mămăligă.

Îmi iau rămas bun, promițând că mă voi întoarce. În urma mea, Lizeta aleargă, merge, zice, să îi ducă și maică-sii, Țicăi, o bucată de mămăligă, că este singură, zice, și ,,a căzut la pat”…

 Se apropie Moș Nicolae și eu mă gândesc cum să fac, să-i spun ca, atunci când va duce daruri în ghetuțele aflate la ușile caselor mai mari, să fie foarte, foarte atent fiindcă, între casele mai mari se află multe case mărunte, curate și ponosite, în al căror prag așteaptă foarte multe ghetuțe, mititele sau poate mai mari. Deși nu au nevoie, ar primi cu drag orice dar, și ar dărui, la schimb, dintr-o căsuță mică, o mare de iubire…

Acest articol a fost publicat în Diverse. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Poveste de Crăciun

  1. Doamne! N-am cuvinte. M-a cutremurat povestea asta.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ana G. zice:

    Citeam pe telefon, mâncând. Și lacrimile mi-au oprit mâncarea-n gât.

    Apreciază

  3. E tare multa lume amarata, trebuie doar s-o vezi. O lectura care te intoarce la lumea reala.

    Apreciat de 1 persoană

  4. elenamarinalexe zice:

    NU ȘTIU DE-I REALĂ POVEȘTIREA TA, DAR MI S-AU UMEZIT OCHII ȘI ÎMI PLÂNGE INIMA.

    Apreciat de 1 persoană

    • ecaleopi zice:

      Cât se poate de reală! Deși emoțiile sunt, să spunem, spre tristețe, cum este și firesc, mă bucur că au ajuns la inimi. Deși mă găsesc, de cele mai multe ori, în imposibilitatea de a le reflecta aș cum ele o merită. Mulțumesc frumos pentru comentariu!

      Apreciat de 1 persoană

  5. doar verde zice:

    A trecut aproape un an..
    Așa de mult aș vrea ca în acea căsuță mică să mai existe această atmosferă!
    În casele mari, de alături, lipsește văpaia din ochi și focul din inimi!

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s