Alviță! Haai, la alviiiță!

Fix  în moalele capului se pare se pare că m-a nimerit căldura asta, care mi-a tăiat tot cheful de joacă. Țărîna mi-a albit tălpile, altfel negre, arse de soare.  Nimeni nu-i pe drum, au adormit și muștele. Alături, mâța neagră toarce lângă botul umed al lui Țompi, care este nelipsit din preajma mea. Am reușit să îl tund și i-am executat o freză modernă: are breton și vârful cozii suficient de pletos încât să poată alunga muștele. În liniștea completă, o voce îmi trezește simțurile :

– Alviiiță! Haaai, la alviiiță!

Devin brusc atentă. Din vîrful dealului se ivește o mogâldeață care, pe măsură ce se apropie, îmi întărește convingerea -de parcă ar mai fi fost nevoie- că Lena își încărcase căruciorul cu  alviță și plecase prin sat, să ne ispitească. Escortată de Țompi , dau fuga în casă și o rog pe mama să-mi dea cincizeci de bani. Cu chiu, cu vai, că doar nu se găseau bani așa, prin casă, de câte ori pofteam eu, mama îmi dă douăzeci și cinci. Nu, nu mi-a cerut să aduc și rest… Până ce ies din nou în drum, Lena ajunsese și se oprise fix la poarta mea. Lângă căruciorul vechi, alături de fustele Lenei, se holbează doi pici, ai vecinilor din vale. Fixez cu privirea batoanele colorate în fel și chip. Întind monedele și arăt înspre cele mai roșii, și cele mai galbene, verzi și albastre, minuni ale lumii! Doar trei alvițe îmi dă Lena. Că, asta e, ăsta-i prețul! Lena își șterge cu brațul gol sudoarea de pe frunte și o ia la vale, în hurducăitul căruciorului și în colbul atotstăpânitor. Rămân în urmă alături de trei alvițe, doi pici mucoși și un cățel mai pofticios până și decât mine… Rup una dintre alvițe și o împart ălora doi mici, care mă sorb din priviri. O rup pe cea de a doua, pe care o împart frățește cu Țompi. O pun pe cea de a treia în buzunarul rochiței și o duc mamei, să o împartă cu fratele meu, după ce avea să vină de la scăldat. Știu eu, are o slăbiciune pentru el, ea nici nu va gusta…

E ger uscat, cerul este asaltat de artificii, de lumini în toate culorile. Pare că niște batoane lungi de alviță, împinse de resorturi neștiute dintr-un cărucior hodorogit, se aruncă înspre cer, unde se multiplică, urmând a cădea spre pământ, în brațe întinse de toți copiii lumii!

Acest articol a fost publicat în Diverse. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Alviță! Haai, la alviiiță!

  1. Cosmisian zice:

    Iata aici o povestioara pe care o imlartasesc ca cititor, fara vreo pofta. Multumesc penteu gandul de a imparti, dar azi iau doar caldura povestirii 🙂
    Un an nou frumos de tot.

    Apreciază

  2. ialinascrie zice:

    La multi ani pe Noul An! De halvita aveam nevoie si de o poveste frumoasa ca a ta! Te invit pe blogul meu ialinascrie.wordpress.com

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s