Doamne de poveste de la țară (13) – Fata fără nume

În dimineața aceasta de toamnă, ploioasă după foarte mult timp de secetă, nu am ce alege din oferta destul de restrânsă a încălțărilor mele decât o pereche de pantofi roșii, cu tocul cel mai scurt dintre cei existenți. Cu haine bleumarin, la care (ne)asortez o geacă bej, cam ca ,,nuca în perete”, pornesc spre slujbă. Este ora de vârf, aceea la care drumul este intens circulat de școlari și pitici de grădiniță. Dintre toți, o fetiță se apropie de mine și mergem așa, alături, o bună bucată de drum. Privește fix către pantofii mei. Prima expresie care îmi vine în minte nu este, ,, cum te cheamă?”, ,, în ce clasă ești?” ori altceva de mai mult bunsimț ci, așa cum s-a dovedit a fi tradițional la noi, ,,a cui ești?”.
– A lui Ionescu.
Stau un pic pe gânduri, să caut în minte, dacă aș putea cunoaște familia. Înainte de a exprima ceva, continuă:
– Părinții mei sunt foarte săraci, doamnă. Nu cred să îi știi.
Întorc privirea către ea, numai că nu o pot privi în ochi.
– De ce să nu îi cunosc, poate că da?! Cunosc multă lume din sat!
– Nu cred! repetă. Sunt foarte săraci, părinții mei.
O privesc cu atenție sporită: micuță, nu cred că are mai mult de opt sau nouă ani. Poartă două codițe strâns împletite și adunate pe creștet. Tenul este măsliniu iar ochii… Ce culoare au, oare? Habar nu am, fiindcă mă izbește agerimea lor! Îmbrăcată, ca și mine, modest, cară în spate un rucsac destul de mare, care nu pare însă a fi o mare greutate pentru trupul uscățiv.
– Nu-i nimic, dacă sunt săraci, asta nu însemnă că nu te iubesc pe tine mai puțin decât dacă ar fi bogați. Poate că aceia bogați nici nu își fac timp pentru copiii lor, poate sunt prea ocupați ca să se facă bogați! zic și eu… poate, tot ,,nuci în perete”. Adevărul este că nu găsesc cuvinte, atât de surprinsă sunt de răspunsul primit.
– Nu am spus că părinții mei nu mă iubesc, decât că sunt foarte săraci, și că de aceea nu cred să îi știi tu, doamnă!
O cuprind după umeri, să mă asigur că traversează în siguranță, alături de mine. Fiindcă, nu știu cum se face, dar trecerea de pietoni este cu mult dincolo de intrarea în curtea școlii, și traversăm ,,neregulamentar”…
– Nu cred că este bine să mă atingi. Mama zice că nu este bine ca persoane necunoscute să ne atingă.
Îmi las brațele să se scurgă pe lângă trupul ei firav.
Ajungem la poarta școlii. Nu mai știu cum să procedez cu ea. Îi întind mâna, fără a avea mari așteptări că îmi va răspunde în vreun fel.
– Scuză-mă, am uitat să mă prezint! Eu sunt … și îmi spun numele care îmi pare mai banal ca niciodată.

Surprinzător, îmi întinde mâna și mi-o strânge cu putere.
Serioasă, răspunde cu dezinvoltură, fără vreo urmă de tristețe, fără vreun complex:
– Eu sunt o fată fără nume. Mă vei uita deja până mâine. Rămâi cu bine, doamnă!
Se întoarce pe un călcâi și pornește, cu fruntea sus și pas hotărât, înspre școală. Eu, perplexă, rămân în loc, neputând să-mi îndepărtez privirea de pașii ei. Nu, nu am puterea să îi strig în urmă că nu am cum să o uit, vreodată!

Acest articol a fost publicat în Doamne de poveste de la țară. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Doamne de poveste de la țară (13) – Fata fără nume

  1. Nautilus zice:

    Nu cred că aș putea sta de vorbă cu cineva dimineața. Pentru un insomniac, diminețile sunt ucigătoare.

    Mândră și aprigă fetiță; dacă ar fi și românii așa, în lumea asta mică…

    Apreciază

  2. Ana G. zice:

    Ca toate scrierile tale, și asta m-a impresionat până la lacrimi. Dacă e reală fetița, sper să reușească în viață, cu atâta putere de a înțelege lucrurile.

    Apreciază

  3. Sunt fără cuvinte! Incredibilă fetiţă! Îmi dau seama câtă maturitate are şi cred că sărăcia nu îi e complex. Doamne, tare m-a impresionat!

    Apreciază

  4. Iosif zice:

    Cei mai buni educatori, învatatori si profesori ai adultilor, sunt copiii. Mare pacat ca parintii desconsidera si-i ignora pe acesti micuti inocenti, încrezatori, multumiti, ascultatori, neprihaniti, nemuritori, inventatori, exploratori, care traiesc în dimensiunea lor, într-o continua încredere în viitor, speranta si dragoste neconditionata, visatori pasionati de viata si de a deveni adulti intreprinzatori, mai buni decât parintii lor…
    „Adevarat va spun ca, daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor.”…
    O duminica binecuvântata cu liniste, bucurie si pace, Suflet frumos, drag !

    Apreciază

  5. ecaleopi zice:

    Mulțumesc frumos, Iosif, pentru comentariu! Mă bucură foarte mult faptul că, alături și de ceilalți cititori, ai deslușit tot firul poveștii. Fiindcă nu eram destul că sigură că am fost capabilă să scot în evidență toate acestea, ca urmare a unei discuții de-a dreptul uluitoare și, nu în ultimul rând, adevărată. Mulțumesc mult!

    Apreciază

Lasă un răspuns la ecaleopi Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s