Felie de lubeniță

ecaleopi

Nicio suflare nu tulbură liniştea zilei de vară. Niciun trecător nu se vede pe uliţă, nicio maşină, nicio căruţă nu ridică ţărâna până la cer.

E mare zăpuşeală! Mi se preling stropi de sudoare de pe frunte, îi şterg cu braţul, fiindcă mâinile îmi sunt ocupate. În timp ce amestec bulionul cu un linguroi cât toate zilele, mai împing, cu cealaltă mână, nişte vreascuri sub pirostrii.

Caisul fălos şi bătrân încearcă să mă ferească de dogoarea soarelui ce mă năuceşte cu suliţele lui încinse. Nici el nu mă poate proteja la nesfârşit! Mă şi întreb, de ce mi-ar fi dator? Ar trebui să mă urască pentru că, peste câteva zile doar, în acelaşi ceaun, pe aceleaşi pirostrii, vor tresălta frumoasele lui fructe! Dar el nu mă urăşte, pare să îşi fi asumat menirea: aceea de a mă umbri şi aceea de a-mi oferi, drept ofrandă, rodul său.

E musai să…

Vezi articolul original 870 de cuvinte mai mult

Reclame
Acest articol a fost publicat în Diverse. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s