Felie de lubeniță

Nicio suflare nu tulbură liniştea zilei de vară. Niciun trecător nu se vede pe uliţă, nicio maşină, nicio căruţă nu ridică ţărâna până la cer.

E mare zăpuşeală! Mi se preling stropi de sudoare de pe frunte, îi şterg cu braţul, fiindcă mâinile îmi sunt ocupate. În timp ce amestec bulionul cu un linguroi cât toate zilele, mai împing, cu cealaltă mână, nişte vreascuri sub pirostrii.

Caisul fălos şi bătrân încearcă să mă ferească de dogoarea soarelui ce mă năuceşte cu suliţele lui încinse. Nici el nu mă poate proteja la nesfârşit! Mă şi întreb, de ce mi-ar fi dator? Ar trebui să mă urască pentru că, peste câteva zile doar, în acelaşi ceaun, pe aceleaşi pirostrii, vor tresălta frumoasele lui fructe! Dar el nu mă urăşte, pare să îşi fi asumat menirea: aceea de a mă umbri şi aceea de a-mi oferi, drept ofrandă, rodul său.

E musai să mă răcoresc un pic! Am şi soluţia: am lubeniţă la frigider. Ne aşezăm, eu şi ea, la măsuţa de sub cais, ceva mai departe de ceaun. Pârâie, când o tai, de prin toate rotunjimile.

Are un gust aparte, astăzi, de câmpie arsă şi ţărână uscată, stropite cu apă rece din ciutură de lemn, de cer ars de suliţe cu jar…

lubenita

            *

Sunt onorată de invitaţia ,,fetelor mari’’, pe care le ador, de a mă lua şi pe mine la bostan, cu ele.  Căci ele sunt mari, şi nu bagă în seamă orice piticanie! Dar una dintre ele, codana înaltă, cu pielea ca laptele şi ochi de abanos, înaltă, şi cea mai frumoasă fată din sat, este moşica mea, şi mă îndrăgeşte mult! La fel, prietenele ei, cele două. Cred că sunt cele mai frumoase fete din sat, aşa o aud şi pe mama!

Pornim dis-de-dimineaţă, căci este cale lungă până la bostan, şi roata de foc a şi apărut, să ne lumineze cărarea. Odată ajunse în capătul uliţei, pornim spre marginea satului, înspre vii. Suntem desculţe şi pe măsură ce ne apropiem de câmp, ne apropiem, parcă, şi de soare. Nebunul, şi lui îi place la bostan! Câmpul a luat foc. Şi tot aşa este, de vreo lună, că, doar e iulie, luna lui cuptor! Ţărâna ne-ar  frige tălpile, dacă nu le-ar cunoaşte prea bine! Iar tălpile noastre sunt obişnuite cu încinsoarea ei, căci tot timpul o află! Căruţe trec pe lângă noi, iar oamenii care le însoţesc ne răspund la bineţe. Ciulinii, străjeri falnici de o parte şi de alta a drumului, ne privesc, uimiţi că oamenii nu au stare nici astăzi. Se miră că au, oamenii, atâta curaj, să înfrunte dogoarea! Se tem, parcă, să nu le ia, aceştia, din căldura care lor le este atât de prielnică. Şi se arată mulţumiţi când ţărâna răvăşită de tălpi neastâmpărate îi îmbracă, pe ei, cu totul, le acoperă ţepii curioşi. Am obosit, şi moşica Jeni mă ia în braţe, mă ridică pe umerii ei frumoşi. Mâinile mele ţin strâns mâinile ei albe şi mă fac să mă simt în siguranţă. Am trecut de tarlaua viilor. De sus, unde mă aflu, zăresc fântâna de la răscruce. Pietroiul, ochi de ciclop, cocoţat, ca şi mine. Doar că el este îndreptat către soarele dogoritor de cumpăna, neclintită, a fântânii. La răscruce ne oprim, cobor de pe umeri. Despina afundă cu putere ciutura până în rărunchii pământului, de unde ne aduce apa rece ca gheaţa. Ne ostoim setea. Ne împroşcăm cu apă rece. Apucăm pe poteca dinspre tarlaua bostanelor.

Câinii ce păzesc covercile nu ne latră, doar şi ei ne cunosc bine! Şi de nu ne-ar cunoaşte, sunt atât de năuciţi de căldură, încât nu mai au vlagă să ne latre.

Ajungem la bostanul nostru. În mijlocul tarlalei cu bostane sunt orânduite coverci. În faţa fiecăreia se află câte un umbrar, unde câini leşinaţi de căldură zac, apatici. În mijlocul covercilor tronează, falnic, un pătuiag. Acesta-i bostanul nostru! Aşezăm scara. Moşica urcă întâi, pentru a putea întinde mâinile după mine. Urc scara, şi simt cum mă apropii de cer. Urcă apoi Despina, râzând, dezvelind un şirag de dinţi albi, ca nişte perle. Abia reuşeşte să ţină, strâns, lubeniţa. O încercase Mihaela, era coaptă. Pârâie când o tăiem. Fiecare, câte o felie zdravănă. Moşica apropie coaja de faţă, îşi mângâie cu ea, obrajii. Fetele încep să povestească, despre flăcăi, despre hora din sat.

Adorm, nici nu ştiu când m-a răpus oboseala. Visez că sunt în cer, plutesc pe un fuior de nor. Aud râsete. Mă trezesc odihnită. Sunt singură în pătuiag. Aud chicoteli, scot capul prin deschizătură. Moşica zburdă printre lubeniţe şi pepeni. Părul i s-a despletit şi îi curge, valuri, pe umeri. Despina bea apă din urcior şi Mihaela tot pocneşte câteva lubeniţe, să afle dacă sunt bine coapte.

S-a mai răcorit un pic. După ce împletim două cozi de abanos, pe care moşica Jeni şi le urcă, repede, pe creştetul capului, pornim la drum, spre casă. Avem noroc, găsim ,,ocazie’’, vecinii noştri tocmai pleacă şi ei către sat. Căruţa e plină cu lubeniţe, capete chele în apus de seară adâncă, de vară. Ne facem loc printre ele.

 – Erai prea mică, nu ai cum să-ţi aminteşti asemenea lucruri! Că mă ţineai de fustă şi când am fost la înmormântare, au trecut ani buni, de atunci!

– Atunci, de ce am amintirile astea? De unde le am ? De ce îmi amintesc pe moşica Jeni, în sicriu, în rochie de mireasă? Cu părul, tot aşa, împletit în două cozi? Decât că nu înţelegeam cum o jelea moşica: ,, Jenia mea’’, ori ,,Jeni, a mea’’ ?

– Da, vezi să nu-ţi aminteşti tu de aşa ceva! Nu pricepi că nici un copil atât de mic nu poate păstra amintiri de la aşa vârstă? Erai prea mică! A fost trist, dacă frate-său nu s-ar fi bătut cu băiatul ăla, al ei… ar fi trăit şi acum, cu toţii. Şi ţi-ai fi amintit de o nuntă, nu de bostane, pătuiege şi înmormântări…

*

Îmi mângâi obrajii cu coaja lubeniţei. Închid ochii. Aş vrea să adorm, pentru a mă trezi în clinchete de veselie, pe umeri albi, pe câmpie nesfârşită, încinsă. O cumpănă mă aşteaptă, privindu-mă cu un ochi…

 

Reclame
Acest articol a fost publicat în Diverse. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Felie de lubeniță

  1. Adriana zice:

    …ce dor imi era de povesti care tare-mi par traite candva, si de mine. Si da, am amintiri de cand aveam 2- 3 ani. Ma vad cu farfuria cu oua ochiuri trecand parleazul spre Neagu, cel care imi zdrobea cu furculita ouale și imi zicea o poezioara, doar sa manac. Neagu nu mai e de atunci, fantana lui..da, amintirea cu el vie.

    Multumesc pentru scriere, pentru fior, pentru analogiile pe care le fac, citindu-te. Nedrept sfarsit pentru Jeni …., și iar imi fuge mintea la Jenel, varul meu care si-a pus in gand ca nici el, nici iubita, nici copilul cel mic sa nu aiba viitor. Tragedie imensa, de la care au trecut 40 de ani.

    Apreciat de 1 persoană

    • ecaleopi zice:

      Am scris de astă vară încă, povestea, nu am fost însă mulţumită deloc, şi am lăsat o aşa… Nu am reuşit să transmit măcar un sfert din ceea ce aş fi vrut. Este adevărată, de la un capăt, la celălalt. Cred că tuturor ni se imprimă secvenţe ce ne marchează, fără să ştim. Mă bucur mult pentru că ţi a plăcut! Aşterne le şi tu, pe ale tale! Ninsoarea şi gerul m au determinat să o postez…

      Apreciat de 1 persoană

  2. Adriana zice:

    ..da, mi-am imaginat. Am si eu in draft povesti neterminate și nu toate se vor asezate la lumina. Am senzatia ca as leza anumite persoane, trecand unele lucruri prin filtrul meu. De exemplu, de varul meu uitasem cu desavarsire, desi povestea mi-a ramas infipta cu tot cu amanuntele gasirii lor in camera unchilor mei plecati in concediu, camera care era in aceeasi cladire unde locuiam și noi. Viata asta, o poveste adevarata. Scrisul tau…magic…mereu..

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ioan M. zice:

    A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciat de 1 persoană

    • ecaleopi zice:

      Vă mulţumesc mult! Da, probabil că este greşit, pe undeva, ,,nicio”, ,,nici un”… Am înţeles eu, de pe nu ştiu unde că, dacă este o enumerare, ar fi corect astfel. Îmi asum, nu mai stăpânesc, demult, gramatica…

      Apreciază

  4. doar verde zice:

    Aș vrea să pot să spun tot ce simt citind „ecaliopi”. Dar nu voi putea niciodată!
    Atât de delicat aţi desfăcut cosiţele acelea negre! Fiecare întoarcere a (cu)vântului i-a mângâiat chipul! Am văzut-o aievea, am simţit mirosul lubeniţei şi i-am atins umerii!
    Oameni-stea!
    Admir felul direct și dulce în care vă expuneţi sufletul!
    Asemenei unei lumini!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s