Doamne de poveste de la ţară (10)- Ateea

7976d5b6b41c5fce103edc6d42b0e0c1

Trenul înghite infinitul cu repeziciune. Aleargă spre nici el nu ştie unde, purtând poveştile şi  poverile celor pe care îi duce …

Câmpii, dealuri, văi, ape, flori şi păsări, toate, i se perindă sub privirile pierdute. Nu vede nimic din toate acestea. Nu aude niciun sunet din cele ce o înconjoară. Vede doar un sobor de preoţi adunaţi în jurul unui catafalc. Aude doar o slujbă religioasă, ce înalţă rugi aprinse pentru iertarea păcatelor şi înălţarea divină.

*

Fată de preot fiind, crescuse înconjurată de credinţă, dragoste şi frumos. Aproape toată viaţa a trăit alături de biserică, în casa parohială. Încetul cu încetul, dezlegase multe din tainele divinităţii, alături de întreaga familie. El, tatăl său, îi dezlegase multe dintre aceste taine. Dacă se întâmpla să întâlneşti pe stradă pe preotul distins, cu privire ce ardea ca un tăciune, cu barba deasă şi, în ultimul timp, încărunţită, în mod sigur avea, în mâna strânsă protector, mânuţa mică a fetiţei ce îi era copie fidelă. Aceiaşi ochi arzători, aceeaşi privire inteligentă. Acelaşi mers, aceeaşi alură. Erau nedespărţiţi.

Când ea s-a îndrăgostit pentru prima dată, pe la şaişpe ani, a fost şi sigură că tânărul frumos şi blând, care îi ceruse mâna la scurt timp după ce s-au cunoscut, va fi cel alături de care va rămâne pentru tot restul vieţii, aşa încât, fapt mai puţin obişnuit în zilele noastre pentru o tânără cultă, educată, la optsprezece s-a şi căsătorit.  Era încă un copil, iar schimbarea a surprins-o. Avea o altă familie, în care nu regăsea întotdeauna căldura sufletească în care ea se ridicase…

Dar, ori de câte ori dorea să îşi ,,încarce bateriile” cu spirit, căldură, se întorcea la casa parohială, unde afla divinitate şi credinţă. Nu regretase însă nici o clipă alegerea făcută, căci soţul său era, într-adevăr, destinul ei, marea sa iubire.

Prea puţin timp a trecut după aceasta şi până când boala tatălui avea să-şi arate colţii. Degeaba au căutat leacuri, căci nu au găsit. Degeaba s-a rugat, căci nu a fost ascultată. Ea a sperat până în ultima clipă. Se agăţa de vorbele naşei sale: poate că Dumnezeu, pe care l-a slujit o viaţă, va face o minune. Şi îl va salva. De aceasta se agăţa şi ea. În asta spera. Şi îl ruga pe ascuns să facă o minune pentru tatăl ei. Poate că Dumnezeu a încercat, dar puterea lui nu a fost îndeajuns să învingă moartea.

Încă îi sună în urechi slujba religioasă. Încearcă să pătrundă sensul unor cuvinte auzite de nenumărate ori, atunci când îl însoţea la slujbe. Nu reuşea să le mai pătrundă niciun sens. Oricâtă credinţă ar fi avut ea, acum era năruită. De ce, după ce s-a rugat atâta, nu s-a înfăptuit o minune, ca el să îi rămână alături? Căci ea nu ştia cum va reuşi să mai trăiască, de acum, fără el…

După despărţire, şi-a pierdut, parcă, busola. Cu ultimele imagini în minte, cu ultimele rugi în urechi, nu a ştiut ce face altceva decât să urce în primul tren ce duce departe, atât de departe…

La capăt de linie, un tânăr urcă în tren, se apropie de stinghera pierdută, aflată la fereastră. Nimeni nu o deranjase, călătorii parcă ştiu povestea. Băiatul o ia de mână, ea îl urmează, cuminte. Odată ajunsă acasă, se întoarce în lume, alături de el.

Apoi  ea iar pleacă, iar el o găseşte, de fiecare dată…

*

Clopotele bisericii ,,din sus’’, al cărei paroh fusese tatăl ei, se zbuciumă puternic, anunţând o veste: o fi sărbătoare,  o fi murit careva? Ar trebui să se închine, atunci când bat clopotele. Ar trebui să se gândească la divinitate, şi la tot ce învăţase de la el. Toate au fost acoperite, învăluite în fumul şi mirosul de tămâie care i se impregnase în toţi porii. Numai că ea nu mai crede.

Trenul înghite infinitul cu repeziciune. Aleargă spre nici el nu ştie unde, purtând poveştile şi  poverile celor pe care îi duce …

Câmpii, dealuri, văi, ape, flori şi păsări, toate i se perindă sub privirile pierdute. Nu vede nimic din toate acestea. Nu aude niciun sunet din cele ce o înconjoară. Vede doar un sobor de preoţi adunaţi în jurul unui catafalc. Aude doar o slujbă religioasă, ce înalţă rugi aprinse pentru iertarea păcatelor şi înălţarea divină. Sufletul ei se zbuciumă să alunge slujba, se zbuciumă, să alunge rugile, se zbuciumă, să scape de mirosul de tămâie. Le forţează să plece, le alungă, cu tărie. Căci nu mai crede în ele.

La capăt de linie, tânărul ei soţ se apropie cu grijă. Îi sare în braţe. El o strânge, uimit, la piept, pe noua lui iubită. Atee.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Doamne de poveste de la țară. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Doamne de poveste de la ţară (10)- Ateea

  1. Adriana zice:

    Cand viata te ingenuncheaza atat de tare incat reperele ti se amesteca in suflet, nu se mai mira nimeni nici de rataciri, nici de consecinte…

    …tare dragi imi sunt povestile tale. Apropo, ai citit-o pe cea cu „apa bună” de la mine? Vreodata …cand ai timp…e acolo

    Apreciat de 2 persoane

    • ecaleopi zice:

      O citisem ,, pe fugă”. Am recitit-o, acum. Superbă! Ştii, tu ai, alături de poveşti, şi foarte multe cuvinte foarte frumoase. Eu sunt deficitară, nu am mai citit, de o viaţă…

      Apreciat de 2 persoane

      • Adriana zice:

        ..vai, ecaleopi, de ai sti tu ce simpla sunt eu? Cu cititul si eu sunt deficitara, dar cred ca am eu talentul de a insuma și aduna tot felul de invarteli de cuvinte. Cum ti-am mai spus, pe tine te simt cel mai mult dintre toti cei pe care-i citesc. Si desi scrii rar, mereu ma tulburi, te imbratisez…

        Apreciază

  2. Suflet zice:

    Frumoasă lumea în care ne porți, o lume de basm. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. doar verde zice:

    Cuvinte-oameni, ce ating suflete- poveste!
    Mulțumesc!

    Apreciat de 1 persoană

  4. romanov ioan zice:

    M-ai reântors în vremurile când mut cu ochii sfredelind chipurile oamenilor din jurul gropi mă întrebam DE CE privind sicriul tatălui.Țărâna cădea peste sicriu cu un sunet macabru făcându-mă să îmi pun a doua întrebare CUM VA FI MAI DEPARTE,în timp ce oameni ă mângâiau pe creștet murmurând SĂRACUL………….Mulțumesc !

    Apreciat de 1 persoană

  5. Am simţit fiecare cuvânt, fiecare rând. Ai un fel anume de a transmite emoţie pură.
    Mulţumesc!

    Apreciat de 1 persoană

  6. Gina zice:

    Foarte frumos! Ai reușit să transmiți atâtea emoții…Mulțumesc!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s