Trei vivante (3)

Port sandale roşii, cu barete subţiri. Sar de pe un picior, pe celălalt, păzindu-mă de coarda nebunatecă. ,,Degeaba’’ am ,,opş’pe ani’’, cum îmi zicea, adesea, mama! Căci mintea nu-mi evoluase cu mult peste aceea a unei puştoaice de 5 ani…

Sunt în parcul Herăstrău, şi am un chef de joacă aşa cum demult nu am avut. Oamenii din jur mai strâmbă din nas, căci coarda îi mai atinge uneori… Nu-i pot ajuta, căci sunt binedispusă, cânt, şi sar, într-una! Şi tot aşa, de pe un picior, pe celălalt, ajung pe o alee unde, într-un mod magic, nimeni nu mă apostrofează. Este linişte deplină, iar societatea aceasta, curios, alcătuită din domni şi doamne cu stil, nu se simte deranjată de voioşia mea! Am obosit un pic. Dau jos sandalele jos şi aşa, târând coarda, potolită ca prin farmec, mă aşez pe băncuţa apărută de nu ştiu unde.

Privesc cu atenţie apariţiile care mă fixează. Sunt statui! Atunci, cum de mă privesc? Le simt privirile! Le simt, parcă, gândurile! Ce fel de statui sunt acestea? Că doar mai văzusem eu statui, nu era prima oară! Iată, Doamna cu umbrela mă urmăreşte, chiar, cu privirea! Sunt şi cele două Franţuzoaice vesele, dar şi o Doamnă în vârstă, ce pare a depăna amintiri! Mă învârtesc, uluită de personajele lui Caragiale printre care m- am trezit, fără să fi putut spera, măcar, vreodată! Mă bucur de Andersen, la fel de mult cum mă minunez de Einstein. Şi, cum să nu tresalt de bucurie la vederea lui Walt Disney? O zeiţă grecească, venită din Fântâna Trevi, alături de frumoasa Pallas Athena!  Sunt atât de frumoase!  Tocmai din anii ‘60 a venit Marilyn Monroe, preferata mea!

Lângă fiecare dintre ele, pleoapele mi se închid, grele, iar gândurile îmi umblă prin timpuri, prin lumea în care fiecare dintre statui, odată ce mă apropii, mă trimite…

Un văl se aşază deasupra statuilor mele dragi, iar un altul îmi pătrunde pe sub pleoape, ridicându-mi-le. Sunt grele, pleoapele.

Adâncă, pufoasă, canapeaua din sufragerie aproape ne-a înghiţit. Pe pieptul meu, chipul frumos al Măriucăi se ridică, ori coboară, odată cu respiraţia mea. Pe umărul meu drept, mama ei îşi linişteşte neodihna unei zile încărcate. Braţele lor, aflate de o parte a mea, şi de cealaltă, mă cuprind. Rămân neclintită, să nu stric feeria. Suntem, parcă, trei vivante. Vreau să rămânem aşa, ca statuile din visul pe care l-am avut. Vălul îmi apasă, iar, pleoapele.

– Repede, repede, să nu întârziem! Mă trezeşte vocea fiicei mele. A, te-ai trezit! Bagajul este pregătit, maşina, jos, ne aşteaptă!

– Ce se întâmplă, unde mergem?

– Stiu, eşti obosită după călătoria cu trenul. Mergem la Bucureşti!

– Păi, ce căutăm acolo? Eu, mai ales?

– Mergem la festival. Mi-a spus Măriuca ieri că nu ai văzut statuile vivante, niciodată. Anul acesta este a şaptea ediţie, şi vreau să te duc! Eu sper să ajungem la timp pentru Noaptea statuilor vivante. Apoi ne vom odihni, căci vom avea un program destul de încărcat: Festivalul se desfăşoară între 30 mai şi 5 iunie, exact în minivacanţa asta. Şi programul este, zilnic, de la ora 16. Merită, intrarea fiind gratuită, să vedem 60 de spectacole! Locaţiile sunt diferite, fiindcă anul ăsta se va desfăşura şi în două cartiere mărginaşe, Militari şi Ferentari, dar şi în parcul Herăstrău, care este cel mai mare şi mai important din capitală. La Roata Mare. Teatrul Masca va avea 15 statui, alături de creatorii din Europa, de la Great  Names din Viena, şi de cei conduşi de Yvonn Hollander din Olanda.

Aruncăm, în viteză mare, ultimele bagaje, în maşină, alături de noi. Pornim spre capitală. Fiică-mea, ,,cu nasul’’ în tabletă, trimite mailuri către nişte prieteni,  invitându-i la festival. Postează pe facebook şi răspândeşte vestea. Nici Măriuca nu se lasă mai prejos!  Intră pe site şi îşi invită prietenii.

Eu nu am laptop, şi nici tabletă. Telefonul meu nu este prea evoluat. Am adunat însă în suflet, am adunat în minte, un întreg festival!