Trei vivante

16938803_747764725390129_1760133684806936942_n

Plouă din cer şi din pământ, dinspre toate zările, plouă.

Este weekend, iar eu am dispoziţie să continui şcoala altfel cu Măriuca, pe care maică-sa, adică fiică-mea, mi-a ,,predat-o’’, la pachet cu instrucţiuni severe: fără ,,nas în tabletă, laptop ori alte asemenea chestiuni’’, deci şi mai puţin televizor. Şi ce mă fac eu, mă rog, cu copila, toată numai veselie, şi cu ploaia asta? Nu-i vorbă, că ei îi place ploaia… Cum altfel, că doar de mică am învăţat-o că bălăcitul în apa caldă a ploii de vară, amestecată cu ţărâna încinsă, este cea mai mare bucurie! Renunţăm la tradiţionalul bălăcit, fiindcă apa ploii încă nu este caldă atât pe cât ne-ar trebui. Hrănim puişorii de prin coteţe, umplem ochi blidele căţeluşilor cu ciorbiţă şi, haidem, iar, în casă! Nu deschidem televizorul, nu ne atingem de laptop. Urmăm, cu sfinţenie, dispoziţiile primite.

Acum, ploaia a stat – pentru cât timp, nu ştim – dar vrem să profităm de asta. Ieşim în drum. Nu suntem primele, deja cei câţiva pitici de prin vecini aleargă, cât îi ţin picioarele, prin băltoacele formate pe marginea drumului. Nici măcar nu am închis bine poarta în urmă că Măriuca, desculţă deja, cu părul lung, negru, alergându-i pe umeri, intră în jocul lor. Ce mă fac eu cu fata, dacă răceşte? Ştiu, este obişnuită dar, dacă află maică-sa, iar nu îmi mai lasă fata la ţară, vreun an de aci înainte!

– Stop, joc!

Aa, este o expresie a lor, le place, mă ascultă şi se opresc. Nu vreţi voi să îi arătaţi Măriucăi cum jucăm ,,statuile’’? Măriuca, mirată, ascultă.

-Nu ştiu jocul ăsta!

Alături de copii, intru în joc. Ne atingem cu palmele, strigând ,,statuie!’’. Cel atins încremeneşte pe loc, aşteptând dezlegare….

Şi tot aşa, preţ de vreo juma’de oră, cât ploaia îşi mai ,,trage’’, oleacă, ,,sufletul’’, până să înceapă, din nou, să răpăie…

Alergăm în casă. Bujorii din obrajii Măriucăi nu o lasă să se liniştească.

– Bunico, jucăm, amândouă, statuile? Îmi place foarte mult….

Continuam, un copil şi o bunică nebună, să ne jucăm prin casă.

Am obosit. Fata trage cu ochiul la laptop. Îi spun o poveste, îi împletesc părul în cosiţe.

– Bunico, ţie îţi îţi plac statuile! Haide, dă-mi voie să deschid laptopul, am să-ţi arăt ceva!. Te rog, te rog…! Îţi va plăcea foarte mult!

– Nu, nu, am promis mamei!

– Te rog, nu se va supăra, când îi vom spune despre ce este vorba!

Ochi negri şi vioi, obraji rumeni, veselie debordantă, în preajma cărora mă aflu doar câteva zile din an. Cât să mă mai pot împotrivi?

Pare că ,,mă las’’ înduplecată cu greu. Oricum, ea ştia că voi ceda.

– Ştii, bunico, există oameni cărora le plac mult statuile, aşa cum ne plac şi nouă. Sunt actori care, costumaţi şi machiaţi, imită statui autentice. Ei pot sta nemişcaţi o perioadă îndelungată. Astfel, realizează o formă de teatru stradal, care îi încântă pe oameni.

Ştiam că am nepoată deşteaptă, dar de unde o mai fi inventat ea şi chestia asta, cu oameni mari care se transformă în statui?

– Uite, aici! Îmi arată un site.

Curioasă , citesc: ,, anul acesta, cei de la Teatrul Masca organizează cea de a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Statui Vivante. Pentru prima oară la această ediţie, durata festivalului va fi de şapte zile, spre deosebire de anii precedenţi, în care erau doar trei. Acestea vor începe cu Noaptea Statuilor Vivante, în data de 30 mai, şi vor continua cu 6 zile pline, desfăşurate în nu mai puţin de trei spaţii diferite de pe teritoriul Bucureştiului. Festivalul va începe în fiecare zi la ora 16 şi va cuprinde în total 60 de spectacole la care participă artişti din ţări precum Austria, Olanda şi China’’.

Apoi, este prezentat programul celor şapte zile de desfaşurare şi locurile unde acestea vor avea loc.

– Nu-i aşa că este frumos, bunico?

– Foarte frumos, draga mea!

Îmi vine în minte primul meu rol, ,,doamna Clara’’, în care m-am costumat la primul meu bal, organizat în clasa a patra.

– Ce spui, bunico? Nu ar fi frumos să mergem? Uite, intrarea este gratuită!

Îmi vin în minte o mulţime de roluri pe care le-am admirat, de-a lungul timpului. Cel mai mult îmi vin în minte roluri pe care le-am jucat, ca actor al vieţii mele. Aş vrea să fiu o statuie vivantă.

Nu răspund. Mă mai gândesc.

Hmm, statui vivante, şapte zile, Bucureşti, trei spaţii diferite, intrare gratuită! Pe deasupra, în cadrul deschiderii festivalului, va fi organizat şi blogmeet! Şi Noaptea Statuilor!

Ce părere aveţi, mergem?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Diverse. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Trei vivante

  1. Pingback: Trei vivante (2) | ecaleopi

  2. JohnnyEm zice:

    A republicat asta pe Biblioteca Cronopedia.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Pingback: Trei vivante (3) | ecaleopi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s