Stendhal spune… (4)

Tot Stendhal, tot în Scrisori către Pauline, spune:

(…) ,,Acuma că eşti mai înţeleaptă te invit să examinezi succesiv tot ce-a trebuit să înveţi pînă acum şi să nu crezi nimic… în afară de ceea ce ţi se pare vrednic de crezare.

Există mai multe grade de verosimilitate. Poţi paria o sută de milioane contra unu că ceea ce ai văzut există într-adevăr. Nu poţi paria decît zece milioane contra unu că ceea ce îţi spune (cineva)…că a văzut există într-adevăr.’’(…)

(…),, Iată singura metodă raţională de a crede…

Orice lucru pe care un om îl spune altui om se poate concentra, totdeauna, explicat fiind, la un adevăr tot atît de evident ca acesta:

Orice băţ are două capete,

sau la o idee falsă ca următoarea

Există beţe care n-au două capete”(…)

Adevărul, şi doar adevărul, sintetizat, ca de obicei la Stendhal, în puţine cuvinte, care exprimă atât de mult! Convingerea sa pare a fi aceea că adevărul este absolut, constând în certitudini. Iar certitudinea este strâns unită cu faptul de a vedea tu însuţi lucrurile despre care poţi fi sigur că există cu adevărat. Pare să ne transmită îndemnul de a nu  crede în adevărul reliefat prin altă prismă decât aceea a propriei percepţii, nu şi a altora. Pare să nu creadă în adevărul deducţiei. Căci şi acesta poate fi un adevăr la fel de îndreptăţit. Iată, ne provoacă la un exerciţiu complex.

Desigur, adevărul absolut este acela căutat de cei mai mulţi dintre noi. Ce facem însă atunci când acesta ni se prezintă cu nuanţe: adevărul relativ, ori cel văzut prin ochii şi sita altora decât noi? Căci acesta poate fi, de multe ori, tot pe atât de relevant precum cel absolut, sau poate deschide calea către acesta atunci când, după eterne căutări, ajungem în impas şi nu-l putem afla… Şi atunci ne poate ajuta adevărul aceluia care, susţinând că ,,există beţe care n-au două capete’’, ne ajută să deducem ori să putem avea noi certitudinea că ,,orice băţ are două capete’’…