Tăcuţii

ecaleopi

Şi iarăşi vin sărbătorile de iarnă.

Cu multă bucurie ar trebui să vină. Dar şi cu multe tristeţi ele vin.

Fără voia noastră, gândurile se îndreaptă spre bucurie. Deja auzim colinde, deja vedem brazi de crăciun, sau artificii de început de an. Pregătim meniuri, organizăm fieste. Se apropie nebunia sms-urilor şi a reţelelor blocate de atâtea urări. Animalele de sacrificiu îşi ţipă destinul, fără ca nimeni să se întristeze măcar vreun pic. Ne adunăm cu familia, cu prietenii. Ne vizitează prietenii, ne căutăm prietenii, aceia care mai sunt.

Totuşi, îmi stă mintea, în preajma sărbătorilor, mai ales, a acestora, de iarnă, la cei ce nu mai sunt. Simţiţi că acum, mai mult decăt alteori, sunt prezenţi printre noi ?

Pe drumul ce mărgineşte uliţele satului dinspre răsărit, paşii pornesc să se înşire, aproape fără voia mea. Mă poartă, agale, spre ei. Spre cei care au fost. Spre cei ce tac.

Vezi articolul original 548 de cuvinte mai mult