Episodul 3 – Bel şi Papu

,,E primăvară iar, şi îmi vine să mă îndrăgostesc, dar parcă am de cine…! IMG_0035Că asta stă tot cu nasul pe sus, parcă-i o mimoză. E tare pudică, dumneaei! Abia aştept să vină vreo maşină în curte, deşi s-au rărit de tot în ultimul timp. Atunci pot să mă mai furişez, să dau iama prin deal, pe la uşuratica aia de la răscruce. Dacă am mai mult noroc, şi mă ia el în grădină, unde mereu îl ajut să adune puii scăpaţi din coteţe, poate ies prin spatele curţii. Eee, acolo-i altceva, e aia frumoasă, ‘năltuţă, din uliţa ailaltă… Ea chiar mă iubeşte! Mi-a dat de înţeles, ce naiba!

Toate s-au schimbat de când a murit Ursu, ăla mare şi alb. Pe urmă, ne-a murit şi baba, care stătea vara cu mine la umbră, pe scară, şi mă mai pieptăna uneori. Şi îmi punea mereu apă rece în castronel, că vara se încălzea repede, şi mie îmi place apa rece…

Mimoza stă în casă, vara, la aer condiţionat, că ei, de este cald, nu-i convine. De este frig, stă negreşit la căldurică. Eu stau afară, chiar de este soare ori ger. Proastei îi este frică de tunete şi fulgere. Mie îmi plac mult, îmi vine să zburd, să alerg de colo-colo, mă joc cu fulgerele. Ea tremură toată, se ascunde, şi se ţine scai după mami-sa. Când se înnorează un pic, ea simte. Nu, că este sensibilă aşa, şi finuţă, curăţică… De, cum să se uite la unul ca mine?

Deşi sunt un tip de casă, hărnicuţ. IMG_0298Gonesc mâţele astea de prin vecini, care vin pe la noi, ori vreun câine care reuşeşte să intre prin vreo spărtură de la gard, mai fac şi treabă, atunci când situaţia o impune. Cel mai mult îmi place să ajut să adunăm puii ori găinile care nu sunt cuminţi. Nu le fac rău, că sunt ale noastre. Doar le imobilizez, iar el sau ea le iau şi le duc la locul lor. Cel mai mult îmi plac mie puişorii ăştia, mai mici. De cum aud vreunul piuind ciudat, râcâi la uşa casei, să vină careva să vadă despre ce este vorba. Ei, mă laudă de multe ori, părinţii, pentru asta. Da, se poate spune că sunt un tip de treabă, totuşi…’’

*

,,Offf, căte schimbări, abia le mai facem faţă! Nu înţeleg eu foarte bine ce se întâmplă, dar ceva tot este, şi nu-i de bine… Nu prea mai vine lume pe la noi, în casă ei mai ţipă, unul la celălalt, iar pe mine scandalurile mă sperie. Am mai rămas doar eu cu prostul ăla, care se plimbă mereu pe bătătură. Ce să-i fac, el nu înţelege nimica. Şi fata este tot mai supărată, când vine acasă. Pe urmă, mai e ceva ciudat şi cu mami, că uneori stă mai mult în pat, şi trebăluieşte mai mult el, în locul ei… dar eu stau lângă ea, mă urc în pat şi stau acolo, lipită de pieptul ei. Se supără din fiece, dar pe mine, niciodată!

IMG_0051

Iar tună şi fulgeră pe afară, nu ştiu ce-i vine cerului ăstuia, de se zburleşte la noi aşa… După ce nu a mai fost bătrâna prin curte – a plecat de tot, odată, când a fost în curte foarte multă lume, şi gălăgie mare a fost – şi nici dulăii cei mari, au mai apărut vreo doi micuţi, dar au dispărut şi ei. Acu, pe lângă motanul ăla, negru şi leneş fără seamăn, adus de la cealaltă bunică a fetii, a mai apărut încă o mâţă. Asta-i sălbatică rău, stă numai pe acoperişul casei. Se teme de noi, şi bine face, că nu o suport deloc. Pe ăsta negru îl mai las pe aci, când sunt ei de faţă, dar după aceea, îl pun la respect imediat. Stă mai mult cu prostul, că el nu are demnitate, ce să ştie un netot despre lucrurile astea… Că noi, câinii, avem nişte treburi, în timp ce astea, mâţele, le au pe ale lor. Ar face bine să prindă nişte şoareci, dar dumnealor, nu şi nu, tot pe la castronele dau târcoale. De parcă ciorbiţa ar fi pentru toate orătăniile…

Ei au multe griji, şi eu, la fel, doar suntem o familie. Mă gândesc uneori aşa, cum fulgerele şi tunetele aste vin şi se duc, poate aşa va fi şi în casă, who knows… ’’

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în "Ham!" saga. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s