Doamne de poveste de la ţară (6) – Ţiganca

Soarele pripeşte tare pe la trei după amiaza, când mă întorc de la serviciu. Mă îndrept cu repeziciune spre casă, abia aştept să ajung. Nu este multă lume pe stradă şi nici maşini nu sunt multe la această oră. Un scuter trece, vâjâindu-mi pe la urechi motorul de câţiva cai buni. Sunt multe magazine la stradă, fără să exagerez, chiar din cincizeci in cincizeci de paşi. Majoritatea sunt afaceri de familie, aşa încât, din cauza concurenţei, au deschis, mai toate, nonstop. Vânzătoarele de la centru stau de vorba la terasă, iar mai încolo, cu cât mă apropii de strada mea, ,,patroanele’’ stau la stradă, aşezate pe băncuţele din faţa magazinelor şi, pentru că nu sunt deloc clienţi la această oră, îşi găsesc felurite îndeletniciri: una mănâncă seminţe cu mult sârg, asigurându-şi  vânzarea prin clientelă proprie. Ea stă tot timpul pe pod, să vadă cine mai intră la magazinul alăturat, se gândeşte cum să mai facă, să ,,agaţe’’ trecători rari, pentru a intra în magazinul ei care, într-adevăr, este mai fălos. Chiar alături, o alta tricotează mereu ceva cu toate culorile curcubeului , şi nu numai. Are sporul Penelopei, căci pare ceva ce nu are finalizare. Salut în stânga şi în dreapta, mai schimb câteva vorbe cu ele. Sunt şi mă dau grăbită căci, altfel, dacă voi continua să le întreb de sănătate, nu mai plec de lângă ele. Sunt curioase, să afle ştiri , poate le aduc eu ceva noutăţi, de la centru. Nu prea am, căci oare ce noutăţi ar putea să apară , în fiecare zi, în micul nostru sat? Aceeaşi zi de vineri, aceeaşi atmosferă, aceleaşi personaje.

La câţiva paşi, în faţa mea, privirea îmi este magnetizată însă de o apariţie ieşită din decorul obişnuit: o fustă – aveam să constat mai târziu, mai multe, suprapuse – galbenă, din voal, imprimată cu boboci roşii, mari, asortată foarte frumos cu o bluză din bumbac, albă ca laptele, îmi flutură în cale. Până să mă întreb, uimită, ce-ar putea însemna apariţia asta, o voce caldă, respectuoasă fără a fi umilă, îmi spune, în clipa în care îi caut privirea: ,,sărut mâna!’’. ,, Bună ziua!’’, îi răspund, zâmbindu-i. Uitasem că în toamna trecută am văzut o familie de ţigani în sat, care nu păreau a fi doar în trecere. S-au stabilit în curtea unuia dintre magazine, careva le oferise găzduire. Mi-au plăcut şi atunci, de cum i-am văzut. Îi uitasem apoi, căci nu i-am mai întâlnit, decât pe el, de vreo două ori. Purta mereu un costum negru, cămaşă albă, pălărie cu boruri largi, deasupra chipului cu ochi negri, de tăciune, şi mustaţă neagră. Aceasta să fie nevastă-sa, ori fiică-sa, nu-mi dau seama prea bine. Mă opresc în loc, uluită de frumuseţea ţigăncii: faţa aceasta luminoasă, privirea plină de candoare, tenul măsliniu, fin ca matasea. Ochii, două castane aşezate pe un chip ce transmite doar gingăşie şi blândeţe, degajă o privire plină de căldură, feminitate şi o infinită lumină. O asemui unei icoane, atât e de frumoasă!

67bf86e646ee899524a427eeefd03075

Torino Gypsy Paint

 

Mă opresc pe loc, mă întorc şi o urmăresc cu privirea. Şoldurile puternice, voluptoase, îi leagănă fusta într-o parte şi în cealaltă, la fiecare pas pe care îl face. Poartă cu uşurinţă sandalele peste o pereche de şosete, albe şi ele. Pe cap, legată la spate, o eşarfă, sau poate un batic, tot din voal, cu aceeaşi boboci, roşii ca şi aceia de pe fustă.

Plec mai departe, grăbindu-mă spre casă.

Îmi amintesc acum că, în copilărie, exista o comunitate destul de mare de ţigani în sat. Când eram mai mici, eram ameninţaţi că, dacă nu suntem cuminţi, ne ,,iau’’ ţiganii. Niciodată însă nu reuşeau să ne sperie părinţii cu această ameninţare. Cum, cine să ,, ne ia’’? Ţiganii noştri frumoşi, care ne ghiceau cu ghiocul? Ţiganii noştri frumoşi, care ne strigau la poartă, întrebându-ne dacă nu cumva ni s-au spart cazanele, ori ceaunele, să ni le cositorescă? Cine să ne ia, baba Lica, aceea care ne spunea poveşti ţigăneşti de nu îţi mai venea să te desparţi de ea? Cine să ,,ne ia’’? Lena, care umbla cu un cărucior ce aducea cea mai bună îngheţată care a existat, vreodată, sub soare?

Dintr-o dată, au dispărut ţiganii din sat. Cred că eram eu prin liceu, treceam mai rar pe acasă. Nici nu am observat când satul a rămas fără ei. Când treceam doar pe marginea satului, pe lângă casele lor din cărămidă arsă, nu i-am mai văzut. Şi am început să duc dorul petelor de culoare din satul meu. Căci purtau haine înflorate, îmbobocite, care îţi bucurau privirea, ori de câte ori îi întâlneai pe drum.

Unde sunt ţigancile cu fuste bogate? Unde sunt căldărarii, cositorarii, cărămizarii? Au dispărut de pe faţa pământului? Căci, uite, aceştia doi au venit, au căutat ei şi au gasit fix satul meu, şi nu altul, şi s-au oprit aici.

Cine şi ce sunt ţiganii, înafară de o etnie controversată şi, poate, prea mult hulită?

Nu ştiu, poate nici nu-mi doresc să aflu ce sunt ei, pentru tine. Ştiu ce înseamnă însă pentru mine, care am crescut, am trăit printre unii dintre ei, despre care, neapărat, trebuie să povestesc. Căci sunt dragii mei ţigani, cu poveşti nespus de frumoase, pe care am să le împărtăşesc, odată…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Doamne de poveste de la țară. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Doamne de poveste de la ţară (6) – Ţiganca

  1. Adriana zice:

    Oooo, dar ce bogăție de cuvinte găsesc eu aici! Ce putere și căldură au! Ce completare frumoasa au in mine, ce povesti scriu in 2 minute cu țiganca Păpușa, prea grasă și cu mintea rămasă într-un moment al ei, când și-a pierdut copilul și de atunci, spunea satul, că nu mai era ea toată. Cu Marco, cel care e mai mic de ani ca mine, dar are deja gineri și nepoți, de ceva ani buni și care la fel se poarta ca un Gabor adevărat, caruia nu i-ar sta bine fara costumul negru, pălăria cu boruri mari și cămașa albă, exact cum spui. Am, de 25 de ani, de la el o tigaie grill, de fonta, franțuzeasca, valabilă și acum. Ce lume colorata am in minte, dar ce încântata sunt de felul tau de a scrie. Ma bucur de vizita, revin cu drag. M-ai inspirat…

    Apreciat de 1 persoană

  2. mopana zice:

    Acum nu ai făcut decât să pui benzină pe foc. Când va fi acel odată?

    Apreciat de 1 persoană

  3. Oana M. zice:

    Mai exista si oameni care apreciaza tiganii, tiganii caldarari adevarati care nu sunt deloc ca acestia ce fac numai rele in orasele mari

    Apreciat de 1 persoană

  4. Alex zice:

    Frumoasă evocare a oamenilor din alte vremuri. Până și țiganii erau o „pată de culoare” într-o comunitate, fiecare cu talentul său. Schimbările ultimilor ani i-au afectat și pe ei foarte mult. Nu mai sunt acele comunități tradiționale de odinioară, cu reguli și cutume ce nu trebuiau încălcate…
    Numai bine! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s