Nunta de perle

 

,,Doamna în roşu dansează cu mine obraz lângă obraz/ Nu-i nimeni aici, suntem doar eu şi cu tine, aici vreau să fiu’’…

Pe ringul de dans, plutesc, purtată de vise, purtată de braţe….

Candelabrele sunt stinse, doar artificiile îşi fac de cap în jurul nostru. Bucurie, tristeţe, împliniri, dezamăgiri, toate se derulează în film. Sunt pe ecranul ce rulează filmul vieţii mele.

Dansul se încheie, candelabrele se aprind şi, în ropot de aplauze, ne desprindem, roşind asemeni unor tineri. Şi cine ar putea spune că nu suntem? Căci este nunta noastră.

Am hotărât de comun acord să alegem o locaţie plină de romantism. Am invitat puţini dintre prietenii care, după mulţi ani de selecţie, ne-au rămas alături. Am ales un restaurant de nuntă în Bucureşti, Salon Ad’or se cheamă. Nu ştiu de ce, dintre multe altele, l-am ales noi tocmai pe acesta. Cred că mi-a plăcut mult, din prezentare, modul în care sunt deschise uşile spre intrarea în local. Da, cred că aceasta m-a influenţat. Căci m-a dus cu gândul la deschiderea uşilor din sala de petreceri a Titanicului, din scena de final, acolo se aflau două persoane care deschideau uşile către un salon elegant, exclusivist, cu stil şi rafinament. Am ales salonul de nuntă, pentru că nu am invitat multă lume, cu puţin doar peste 70 de persoane. Ne-a plăcut spaţiul generos dintre mese şi ringul de dans.

Şi, cum suntem cu toţii din provincie, am făcut rezervări la hotel. Ne-am bucurat de transportul cu taxiuri, gratuit, până la locaţie.

Tema este ,,Red night’’. Am păşit pe covorul roşu aducând cu noiSalon-Toujours-lAmour-16-300x199 întrega viaţă, parcă. Alături de prieteni foarte buni, care ne-au cunoscut de-a lungul atâtor ani de convieţuire. Au privit ori au făcut parte, de noi alături, din film. De multe ori nu i-am putut intui, acestuia, finalul. A fost ,,happy’’. De multe ori, nu doar ei au fost miraţi, ci chiar noi înşine. Căci, la nenumăratele suişuri şi coborâşuri care au fost pe un traseu extrem de sinuos, drumul a fost în nenumărate rânduri supus riscului de a se opri înainte de linia de sosire.

Jurămintele le-am reînnoit tot aici: pe terasa aflată în faţa salonului, pe marginea piscinei, pe care am înconjurat-o cu baloane, toate roşii.

Când am ales sacapture-20160404-225204lonul de nuntă, ştiam că beneficiem de oferta ,,all inclusive’’. Aşa încât nu ne-a rămas decât să comandăm tot ce ne-am dorit: începând cu nuanţele culorii ce avea să ne înconjoare, aranjamentul meselor, meniul dorit. Cu faldurile aprinse ca focul, feţele de masă, arată impecabil.

Pe toate mesele, alături de mărturiile pe care le-am ales ca fiind evantaie, roşii şi ele, buchete de flori multicolore încântă privirea. Scaunele, îmbrăcate în alb, purtând cu eleganţă o panglică roşie, legată într-o imensă fundă, la spătar. Pentru că meniul era diversificat, am ales ca la fiecare masă, sub forma unui album de fotografii, să se afle meniul, pentru ca fiecare să poată alege. Muzica selectată este felurită, predominând, desigur, genul ,,romantic’’. Nu ne-am putut dispensa de câteva hore olteneşti.Salon-Toujours-lAmour-6-300x199 Hora miresei, încinsă pe ringul de dans, a fost o mare bucurie pentru toţi. Să vă mai spun că am îndrăznit să atacăm chiar şi ,,periniţa’’? Sigur că am făcut-o, căci era preferata tuturor. Când spiritele s-au mai încins, am ieşit la terasă, unde s-au mai servit şi diverse alte cocktailuri, înafara celor oferite de barmanii profesionişti, aflaţi chiar în incinta salonului. Am simţit că ne distrăm împreună, căci au lipsit acei stâlpi care se întâlnesc în majoritatea saloanelor de nunţi, care te fac să-ţi tot suceşti gâtul în dorinţa de a-ţi vedea mai bine comesenii. Am făcut foarte multe poze, pentru eternitate. Se apropie finalul nunţii. Se apropie finalul de film.

Pe marginea piscinei, înălţându-se în ritmul ,,Baladei pentru Adeline’’, pe care pianistul o execută fără de reproş, sufletele noastre se înalţă, alături de lampioanele ce se ridică şi ele, rând pe rând.

Port rochia roşie, aşa cum a fost atunci când ne-am cunoscut. Port roc781ef637ef96c5c2b590d6faabb1c22dhie de foc, aşa cum a fost cea de la cununia nostră civilă şi aşa cum au fost toţi anii ce au urmat, pe care i-am tăit, împreună. Am rochie de foc acum când, pe ringul de dans, plutesc, purtată de vise, purtată de braţe, căci este nunta noastră de treizeci de ani.

Nu am fost Magie Carpenter, nici Kat, ori altă mireasă, dintr-un film celebru.

Sunt mireasa nunţii din filmul vieţii mele, din nunta mea de perle.

 ,,Doamna în roşu dansează cu mine obraz lângă obraz/ Nu-i nimeni aici, suntem doar eu şi cu tine, aici vreau să fiu’’…

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2016!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Spring SuperBlog 2016. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Nunta de perle

  1. Alexandra zice:

    Și eu sunt fană „roșu”. 😀
    Frumoasă nuntă!

    Apreciat de 2 persoane

  2. Pingback: Final de Spring SuperBlog 2016 | ecaleopi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s