Vreau certificat energetic !

Intru în casă şi, după ce traversez un hol ceva mai mic, ajung la următorul, ceva mai mare, care are o formă de ,,L’’. Acesta reprezintă, de altfel, şi biroul meu, fiindcă nu mai sunt, înafară de baie şi bucătărie, decât două dormitoare şi sufrageria, iar spaţiul nu- mi permite amplasarea sa decât pe acest hol.

Cum vă spuneam, aici se află spaţiul meu de lucru, constituit dintr-un birou, un computer, cu toate ale sale componente (monitor antic, o U.C.masivă, tastatură destul de amplă), care este nu cu mult mai tânar decât mine. Alături, zac o imprimantă şi un scanner,  ,,ostenite’’ tare; cam tot aşa şi doi dintre prietenii noştri din ultima vreme, corcituri pekinez-maidanez, care dorm pe covorul, proaspăt spălat, rulat de-a lungul holului, ce aşteaptă să înlocuiască pe cel din dormitor. Papucel şi Bella sunt participanţi, activi sau pasivi, la activitatea desfăşurată ,, în birou’’. Doar Tasha şi Bubu, căci mai sunt doi, zburdă nestingheriţi printre cabluri, s-au obişnuit destul de bine cu ele, căci le-a pierit interesul de a le mai roade, din când în când.

Am de pregătit un meniu mai bogat decât de obicei, pentru un eveniment despre care, cândva, am să vă povestesc. Aşadar, pornesc ,,furnalele’’, aragaz, hotă, cuptorul electric, timp în care mă tot gândesc la proba asta de pe Superblog, privind energia consumată de biroul meu. Mai ,,dau fuguţa’’ pe la oale, revin la ,,birou’’, în încercarea de a afla mai multe despre temă.

În bucătărie se găseşte un televizor, care funcţionează din clipa în care intrăm în casă şi pâna târziu, în noapte,  asemenea, dealtfel, şi celui din sufragerie. Este frig şi, înainte de a alimenta centrala cu lemne, cărbuni şi tot ce îi trebuie pentru a o ,,lua din loc’’, cuplez caloriferul electric, care este amplasat pe hol, încât să se simtă ceva căldură în toată casa.  Aprind o ţigară şi mă instalez frumuşel pe scaunul din faţa calculatorului. Din cauza fumului şi aburului pe care hota nu reuşeşte să le absoarbă în totalitate, sunt nevoită să pornesc şi AC -ul, ca să pot respira. Mai merg la bucătătrie, mă întorc la calculator…

O mulţime de cabluri, ce stau îngrămădite sau înşirate, mă ,, iau de picioare’’ atunci când, trecând în mare viteză, reuşesc să desprind din perete priza în care este cablul caloriferului electric. O împing înapoi în perete, că doar nu este pentru prima oară când se întâmplă. Din dormitorul aflat chiar în spatele meu, ceva miroase cam ciudat, a ,,încins’’. Intru să verific şi constat – pentru a câta oară ?- că am uitat în priză fierul de călcat. ,,O să dai foc la casă, cândva!’’, ar spune soţul, azi nu, nu m-a surprins. Aha, am pus şi rufe la spălat şi, pentru că am folosit programul cu turaţie maximă, deja maşina se plimbă prin baie, reuşind, din nou, să ajungă lângă chiuvetă, acolo pare să se simtă ea cel mai confortabil. Baia este foarte mică, atunci când intră o persoană care nu este familiarizată cu ,, terenul’’, se mai loveşte cu capul de boilerul de o sută de  litri, aşezat ,,ai grijă, prima, la dreapta !’’, ,, Să nu te loveşti !’’, strig, de cele mai multe ori, cu întârziere. Iar mă aşez la calculator, să mai aflu cum este cu certificatul acesta energetic, pentru că intenţionez să-mi fac „firmă” la domiciliu şi mi-au cerut inspectorii de la ,, fisc’’ certificat energetic, pentru sediul societăţii. Nu ştiu de ce mi-o mai trebui şi ăsta, ce ne mai lipsea… Mai bine ar fi fost clădire sau monument protejat, din zonă construită protejată conform legii, sau cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită căci, aflu acum, doar atunci nu mi-ar mai fi fost necesar certificatul energetic. Cum, din păcate, nu sunt în această situaţie, continui să mă documentez.

Între timp, începe să ,,duduie’’ şi frigiderul, asta-mi mai lipsea, când eram cât pe ce să mă concentrez…

Cu toate ,,dezlănţuite’’ în jur, după ce mai dau o fugă pe la aragaz şi cuptor, revin la ,,birou’’, o rog pe Bella să coboare, fiindcă se instalase pe locul meu, apoi mă aşez, cu atenţie, să nu deranjez somnul profund al lui Papu, care sforăie cu capul pe piciorul de la scaunul meu de birou, şi îmi continui incursiunea în domeniul de interes. Mai ştiam ceva, destul de vag, de pe la tv… nici pe departe, însă, faţă de ceea ce aflu , datorită concursului la care particip. Aflu, deci, că această noţiune a fost introdusă în legislaţie acum şase ani, printr-o lege specifică, 372 pe 2005, precum şi faptul că introducerea certificatului energetic este un proiect europen, prin care se urmăreşte reducerea consumului de energie în U. E. A fost stabilit şi un termen pentru implementare în toate statele membre, până la 1 ianuarie 2009, însă, la noi, a mai fost amânată, devenind obligatorie din 2013.

Continuându-mi documentarea, interesul sporeşte, este chiar plăcut să aflu detalii extrem de utile căci, iată, va trebui să obţin acest certificat cât mai repede. Ştiu că acesta se elaborează şi se eliberează de către auditorul energetic, la solicitarea investitorului, proprietarului sau administratorului clădirii ori unităţii de clădire. De asemenea, auditorul energetic are dreptul, în baza atestatului de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, să realizeze auditul energetic, să întocmească certificat de performanţă energetică şi raportul de audit energetic. Auditorul energetic îşi poate desfăşura activitatea ca persoană fizică autorizată sau ca angajat al unei persoane juridice.

Accesând www.avizez.ro , mai aflu că au o echipă de specialişti, auditori energetici Enermed Impex, atestaţi gradul 1, ce dispun de programe performante pentru calculul acestui certificat, un termen de eliberare foarte bun, cuprins între patru şi doăzeci şi patru de ore de la data vizitării imobilului, iar trimiterea acestuia, situându-mă eu înafara capitalei, m-ar putea costa doar 20 de lei.

Caut să aflu paşii pe care îi am de făcut, nu mi se pare prea complicat, trebuie doar să îi contactez, să închei, probabil, un contract de prestări servicii, urmează vizita la domiciliu, apoi aceştia elaborează certificatul energetic, îl voi plăti şi acesta va fi eliberat. Mai întâi va trebui să le pun la dispoziţie schiţa (este simplu, o obţin de la serviciul din cadrul primăriei), anul construcţiei îl ştiu, ar fi o mică problemă aici, căci locuinţa a fost ,,cârpită’’. Am acoperit pereţii interiori cu rigips, după ce, mai înainte, am pus termopan la toată clădirea. Mai mult de atât, nu am ştiut ce altceva am fi putut face. Asta nu a împiedicat un nivel ridicat al facturii de energie, chiar am fost debranşaţi în vreo două rânduri, fiindcă nu am reuşit să achităm la timp. Am solicitat chiar şi revizuirea contorului, am crezut că acesta înregistrează eronat. Degeaba, răspunsul a fost negativ, dovadă fiind şi faptul că, în urma înlocuirii acestuia, factura este la fel de… consistentă.

Mă întreb dacă vor fi suficiente datele, căci s-ar putea să mi se solicite şi cadastrul, şi casa nu are, încă, dar poate fi făcut. Mai sunt necesare detalii cu privire la pereţii exteriori, planşeul inferior, superior, tipul de tâmplarie. Destinaţia este cunoscută, aceea de ,, locuinţă’’. Dacă nu pot obţine toate actele necesare întocmirii dosarului, auditorul se va ocupa de completarea acestuia, desigur, contra cost. De asemenea, mă va sprijini pentru reabilitarea termică a clădirii, oferindu-mi soluţii pentru eficientizarea sa energetică.

Încântată să aflu că valabilitatea certificatului energetic, odată obţinut, este de 10 ani, voi acţiona cât mai repede pentru a intra în posesia acestuia. Certificatul va exprima consumul anual de energie, în kwh/mp arie utilă/an şi eficienţa energetică, prin încadrarea într-una din cele şapte clase de performanţă energetică, de la A la G.  După cum văd, la consumul şi talmeş-balmeşul din ,,biroul’’ meu, având în vedere modul de clasificare, s-ar putea să mai fie necesară crearea vreunor clase, suplimentare. Cine ştie cum voi reuşi să ating ţinta, propusă de MDRAP atunci când a iniţiat legea, de 100 kwh/mp/an …

De pe birou, îmi alunecă un documet, pe care aveam nişte notiţe. Cât aş fi zis ,, certificat energetic’’, Tasha îl înşfacă, aleargă, Bubu îl preia cu viteză şi, pâna să ajung la el, deja mici bucăţele de hârtie curg pe holul faimosului birou…

Capacele sar , cu mare bucurie, parcă, de pe oale…

Frigiderul şi-a relut ,,încărcarea’’, maşina de spălat şi-a început incursiunea către chiuveta îndrăgită. Deja îmi este teamă de factura ce urmează să apară…

Mă strigă o vecină, la poartă. Dau să ies, cei doi zburdalnici trec năvalnic de mine, urmaţi de Papucel şi Bella, proaspăt odihniţi.

E atât de multă energie care se cere auditată… Bine că este pozitivă!

Am scris acest articol pentru SuperBlog 2015.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în SuperBlog. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Vreau certificat energetic !

  1. Pingback: Șeherezada SuperBlog 2015 | ecaleopi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s