Ştampila-poveste

,, A cui eşti, fata mea ? ‘’ ,,Săru’mâna, a lui Nae a lui Ţuinea. De pe linia lui Grivei, pe acolo”. ,, Aa, fata poienencii ! Mă gândii eu că e aşa, dupe sămânţă, cam samini cu mumă-ta, frumoasă, poieneanca, tot aşa, şi tu’’… Am plecat mai departe, lăsâdu-le pe cele două în urmă, încântate că ,,m-au nimerit’’ . Am aflat mai târziu că una dintre ele era ,,fosta” tatălui meu.

Merg  la serviciu şi, pe stradă, mă mai salută unii dintre copiii care merg către şcoală, căci avem acelaşi traseu. Asemenea celor două mătuşi, odinioară, nu mă pot împiedica de a încerca să ghicesc ,,ai cui sunt’’ unii dintre ei, ale căror trăsături îmi par cunoscute : ,,cea cu păr lung, bălai, faţa rotundă şi privirea cam piezişă, o fi a lui Matei ?’’ ,,băieţelul acela , ce calcă mai săltăreţ, ocheşel şi cu ochii de smarald, o fi nepotul Melaniei , de la Baltă ?’’. Şi nu se miră prea tare când  îi mai întreb ,,ai cui sunt’’. Eu însă, da, amintindu- mi de demult… Şi mă gândesc cum îşi pune ,,amprenta’’ originea fiecăruia, pe fiecare. Este ştampila ,,neamului’’, ce a adunat trăsături, atitudini, caractere, le-a prelucrat şi le-a transmis mai departe, urmaşilor.

Ne naştem cu o ştampilă : ,,aha, al lui cutare, de neam , serioşi şi muncitori’’, ,, al lui cutare, cam şturlubateci, nu le prea place munca’’  , şi tot aşa…   Este ştampila-copil.

Odată primită ştampila, rămâne să confirmi, sau nu, ceea ce ţi s-a oferit, să lucrezi pe aceasta, creându-ţi propria ştampilă.

Fără să extind, în trecut, această noţiune, am dăruit fiicei mele, de ziua sa,  o ştampilă personalizată, nu am avut bani pentru altceva, credeam atunci, mai valoros. Am descoperit cât de mare i-a fost bucuria de a o fi primit. Acum, se apropie ziua ei de naştere, şi vreau, să îi dăruiesc, din nou , o ştampilă. De această dată, însă, am apelat la Colop , pentru că doresc să îi ofer atât o ştampilă, cât şi o datieră, pe care să le utilizeze în viitoarea ei profesie, aceea de medic. Mai mult, am aflat că acestea sunt ecologice, aspect care fiicei mele îi va plăcea tare. Aş vrea ca aceasta să fie, pentru ea, ştampila-viitor, să o însoţească, să o completeze, să îi poarte noroc în dificila misiune de a salva vieţi.

Mi-aş dori ca aceasta să o poată reprezenta. Să-i fie dar de ziua ei, alături, desigur, de ştampila mea, care i se transmite, fie că îşi doreşte, sau nu : ştampila care am fost, cea care sunt , dar şi aceea care care voi fi.

Am fost ştampila-speranţă, am fost ştampila-iubire, am fost ştampila-bucurie. Am fost ştampila-tenace, am fost ştampila-respect. Sau, cel puţin, asta cred, asta mi-au transmis oamenii între care am trăit, pe care, aşadar, i-am ,,ştampilat’’.

Ştampila-cameleon însă, este surprinzătoare, ca şi întreaga noastră viaţă: iată-mă ştampilă-datornic, iată-mă ştampilă-umilinţă.

Sunt, cu adevărat, o ştampilă. Sunt ştampila-poveste. Voi fi ştampila-veşnicie, pentru că am creat ştampila-viitor.

De ziua ei, îi dăruiesc această ştampilă, cu trecut, prezent şi viitor.

Am scris acest articol pentru Superblog 2015 !

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în SuperBlog. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Ştampila-poveste

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 3. Ce fel de ştampilă eşti tu?

  2. Pingback: Șeherezada SuperBlog 2015 | ecaleopi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s